Codul Muncii din 24/01/2003 Versiune actualizata la data de 18/09/2006


Text actualizat la data de 18.09.2006, avându-se în vedere următoarele acte:

- Legea nr. 480/2003

- Legea nr. 541/2003

- O.U.G. nr. 65/2005

- Legea nr. 241/2005

- Legea nr. 371/2005

- O.U.G. nr. 55/2006.



TITLUL I

Dispoziţii generale




CAPITOLUL I

Domeniul de aplicare



Art. 1. - (1) Prezentul cod reglementează totalitatea raporturilor individuale şi colective de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii.


(2) Prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii.

Art. 2. - Dispoziţiile cuprinse în prezentul cod se aplică:

a) cetăţenilor români încadraţi cu contract individual de muncă, care prestează muncă în România;

b) cetăţenilor români încadraţi cu contract individual de muncă şi care prestează activitatea în străinătate, în baza unor contracte încheiate cu un angajator român, cu excepţia cazului în care legislaţia statului pe al cărui teritoriu se execută contractul individual de muncă este mai favorabilă;

c) cetăţenilor străini sau apatrizi încadraţi cu contract individual de muncă, care prestează muncă pentru un angajator român pe teritoriul României;

d) persoanelor care au dobândit statutul de refugiat şi se încadrează cu contract individual de muncă pe teritoriul României, în condiţiile legii;

e) ucenicilor care prestează muncă în baza unui contract de ucenicie la locul de muncă;

f) angajatorilor, persoane fizice şi juridice;

g) organizaţiilor sindicale şi patronale.

__________

Litera b) a fost modificată prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 65/2005.






CAPITOLUL II

Principii fundamentale





Art. 3. - (1) Libertatea muncii este garantată prin Constituţie. Dreptul la
muncă nu poate fi îngrădit.

(2) Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă şi a profesiei,
meseriei sau activităţii pe care urmează să o presteze.


(3) Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit
loc de muncă ori într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea.

(4) Orice contract de muncă încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor alin.
(1)-(3) este nul de drept.


Art. 4. - (1) Munca forţată este interzisă.

(2) Termenul muncă forţată desemnează orice muncă sau serviciu impus unei
persoane sub ameninţare ori pentru care persoana nu şi-a exprimat consimţământul
în mod liber.


(3) Nu constituie muncă forţată munca sau activitatea impusă de autorităţile
publice:

a) în temeiul legii privind serviciul militar obligatoriu;

b) pentru îndeplinirea obligaţiilor civice stabilite prin lege;

c) în baza unei hotărâri judecătoreşti de condamnare, rămasă definitivă, în
condiţiile legii;


d) în caz de forţă majoră, respectiv în caz de război, catastrofe sau pericol de
catastrofe precum: incendii, inundaţii, cutremure, epidemii sau epizootii
violente, invazii de animale sau insecte şi, în general, în toate circumstanţele
care pun în pericol viaţa sau condiţiile normale de existenţă ale ansamblului
populaţiei ori ale unei părţi a acesteia.

Art. 5. - (1) În cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii
de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii.


(2) Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe
criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă
naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială,
handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate
sindicală, este interzisă.


(3) Constituie discriminare directă actele şi faptele de excludere, deosebire,
restricţie sau preferinţă, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile
prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea
ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute
în legislaţia muncii.

(4) Constituie discriminare indirectă actele şi faptele întemeiate în mod
aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc
efectele unei discriminări directe.


Art. 6. - (1) Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiţii de
muncă adecvate activităţii desfăşurate, de protecţie socială, de securitate şi
sănătate în muncă, precum şi de respectarea demnităţii şi a conştiinţei sale,
fără nici o discriminare.


(2) Tuturor salariaţilor care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la
negocieri colective, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, precum
şi dreptul la protecţie împotriva concedierilor nelegale.

(3) Pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare
bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele şi condiţiile de
remunerare.


__________

Alineatul (2) a fost modificat prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 55/2006.

Alineatul (3) a fost introdus prin art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 55/2006.





Art. 7. - Salariaţii şi angajatorii se pot asocia liber pentru apărarea
drepturilor şi promovarea intereselor lor profesionale, economice şi sociale.


Art. 8. - (1) Relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al
bunei-credinţe.


(2) Pentru buna desfăşurare a relaţiilor de muncă, participanţii la raporturile
de muncă se vor informa şi se vor consulta reciproc, în condiţiile legii şi ale
contractelor colective de muncă.

Art. 9. - Cetăţenii români sunt liberi să se încadreze în muncă în statele
membre ale Uniunii Europene, precum şi în oricare alt stat, cu respectarea
normelor dreptului internaţional al muncii şi a tratatelor bilaterale la care
România este parte.






TITLUL II

Contractul individual de muncă





CAPITOLUL I

Încheierea contractului individual de muncă





Art. 10. - Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o
persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub
autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei
remuneraţii denumite salariu.


Art. 11. - Clauzele contractului individual de muncă nu pot conţine prevederi
contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin
contracte colective de muncă.

Art. 12. - (1) Contractul individual de muncă se încheie pe durată
nedeterminată.

(2) Prin excepţie, contractul individual de muncă se poate încheia şi pe durată

determinată, în condiţiile expres prevăzute de lege.

Art. 13. - (1) Persoana fizică dobândeşte capacitate de muncă la împlinirea
vârstei de 16 ani.

(2) Persoana fizică poate încheia un contract de muncă în calitate de salariat

şi la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părinţilor sau al
reprezentanţilor legali, pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică,
aptitudinile şi cunoştinţele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea,
dezvoltarea şi pregătirea profesională.


(3) Încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani este interzisă.

(4) Încadrarea în muncă a persoanelor puse sub interdicţie judecătorească este
interzisă.

(5) Încadrarea în muncă în locuri de muncă grele, vătămătoare sau periculoase se
poate face după împlinirea vârstei de 18 ani; aceste locuri de muncă se
stabilesc prin hotărâre a Guvernului.


Art. 14. - (1) În sensul prezentului cod, prin angajator se înţelege persoana
fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forţă de muncă pe bază
de contract individual de muncă.

(2) Persoana juridică poate încheia contracte individuale de muncă, în calitate
de angajator, din momentul dobândirii personalităţii juridice.


(3) Persoana fizică dobândeşte capacitatea de a încheia contracte individuale de
muncă în calitate de angajator, din momentul dobândirii capacităţii depline de
exerciţiu.

__________

Alineatul (3) a fost modificat prin art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 15. - Este interzisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, încheierea unui
contract individual de muncă în scopul prestării unei munci sau a unei
activităţi ilicite ori imorale.


Art. 16. - (1) Contractul individual de muncă se încheie în baza
consimţământului părţilor, în formă scrisă, în limba română. Obligaţia de
încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine
angajatorului. Angajatorul persoană juridică, persoana fizică autorizată să

desfăşoare o activitate independentă, precum şi asociaţia familială au obligaţia
de a încheia, în formă scrisă, contractul individual de muncă anterior începerii
raporturilor de muncă.

(2) În situaţia în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în
formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar
părţile pot face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate
prin orice alt mijloc de probă.


(3) Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă îi conferă
salariatului vechime în muncă.

__________

Alineatul (1) a fost modificat prin art. I pct. 3 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 17. - (1) Anterior încheierii sau modificării contractului individual de
muncă, angajatorul are obligaţia de a informa persoana selectată în vederea
angajării ori, după caz, salariatul, cu privire la clauzele esenţiale pe care
intenţionează să le înscrie în contract sau să le modifice.


(11) Obligaţia de informare a persoanei selectate în vederea angajării sau a
salariatului se consideră îndeplinită de către angajator la momentul semnării
contractului individual de muncă sau a actului adiţional, după caz.

(2) Persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, va fi
informată cu privire la cel puţin următoarele elemente:


a) identitatea părţilor;

b) locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca
salariatul să muncească în diverse locuri;

c) sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului;


d) funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării ocupaţiilor din România
sau altor acte normative şi atribuţiile postului;

e) riscurile specifice postului;

f) data de la care contractul urmează să îşi producă efectele;


g) în cazul unui contract de muncă pe durată determinată sau al unui contract de
muncă temporară, durata acestora;

h) durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul;

i) condiţiile de acordare a preavizului de către părţile contractante şi durata
acestuia;


j) salariul pe bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale,
precum şi periodicitatea plăţii salariului la care salariatul are dreptul;

k) durata normală a muncii, exprimată în ore/zi şi ore/săptămână;

l) indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează condiţiile de muncă

ale salariatului;

m) durata perioadei de probă;

(3) Elementele din informarea prevăzută la alin. (2) trebuie să se regăsească şi
în conţinutul contractului individual de muncă.


(4) Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (2) în timpul
executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional
la contract, într-un termen de 15 zile de la data încunoştinţării în scris a
salariatului, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea modificare rezultă ca
posibilă din lege sau din contractul colectiv de muncă aplicabil.


(41) La negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă,
oricare dintre părţi poate fi asistată de terţi, conform propriei opţiuni, cu
respectarea prevederilor alin. (5).

(5) Cu privire la informaţiile furnizate salariatului, prealabil încheierii
contractului individual de muncă, între părţi poate interveni un contract de
confidenţialitate.

__________


Alineatul (11) a fost introdus prin art. I pct. 3 din O.U.G. nr. 65/2005, astfel
cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 371/2005.

- Partea introductivă a alin. (2) a fost modificată prin art. I pct. 6 din
O.U.G. nr. 65/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr.
371/2005.

- Literele d) şi m) au fost modificate prin art. I pct. 7 din O.U.G. nr.
65/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 371/2005.

- Alineatul (41) a fost introdus prin art. I pct. 8 din O.U.G. nr. 65/2005,
astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 371/2005.

- Alineatul (1) a fost modificat prin art. I pct. 3 din O.U.G. nr. 55/2006.






Art. 18. - (1) În cazul în care persoana selectată în vederea angajării ori
salariatul, după caz, urmează să îşi desfăşoare activitatea în străinătate,
angajatorul are obligaţia de a-i comunica în timp util, înainte de plecare,
informaţiile prevăzute la art. 17 alin. (2), precum şi informaţii referitoare
la:


a) durata perioadei de muncă ce urmează să fie prestată în străinătate;

b) moneda în care vor fi plătite drepturile salariale, precum şi modalităţile de
plată;


c) prestaţiile în bani şi/sau în natură aferente desfăşurării activităţii în
străinătate;

d) condiţiile de climă;

e) reglementările principale din legislaţia muncii din acea ţară;


f) obiceiurile locului a căror nerespectare i-ar pune în pericol viaţa,
libertatea sau siguranţa personală;

g) condiţiile de repatriere a lucrătorului, după caz.

(11) Informaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi c) trebuie să se
regăsească şi în conţinutul contractului individual de muncă.


(2) Dispoziţiile alin. (1) se completează prin legi speciale care reglementează
condiţiile specifice de muncă în străinătate.

__________

Alineatul (11) a fost introdus prin art. I pct. 10 din O.U.G. nr. 65/2005,
astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 371/2005.

- Partea introductivă de la alin. (1) a fost modificată prin art. I pct. 4 din
O.U.G. nr. 55/2006.


- Litera g) de la alin. (1) a fost introdusă prin art. I pct. 5 din O.U.G. nr.
55/2006.





Art. 19. - În situaţia în care angajatorul nu îşi execută obligaţia de informare
prevăzută la art. 17 şi 18, persoana selectată în vederea angajării ori
salariatul, după caz, are dreptul să sesizeze, în termen de 30 de zile de la
data neîndeplinirii acestei obligaţii, instanţa judecătorească competentă şi să

solicite despăgubiri corespunzătoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare
a neexecutării de către angajator a obligaţiei de informare.

__________

Articolul a fost modificat prin art. I pct. 11 din O.U.G. nr. 65/2005, astfel
cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 371/2005.





Art. 20. - (1) În afara clauzelor esenţiale prevăzute la art. 17, între părţi
pot fi negociate şi cuprinse în contractul individual de muncă şi alte clauze
specifice.


(2) Sunt considerate clauze specifice, fără ca enumerarea să fie limitativă:

a) clauza cu privire la formarea profesională;

b) clauza de neconcurenţă;

c) clauza de mobilitate;

d) clauza de confidenţialitate.


__________

Alineatul (1) a fost modificat prin art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 55/2006.





Art. 21. - (1) La încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul
executării acestuia, părţile pot negocia şi cuprinde în contract o clauză de
neconcurenţă prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului
să nu presteze, în interes propriu sau al unui terţ, o activitate care se află

în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizaţii
de neconcurenţă lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată

perioada de neconcurenţă.

(2) Clauza de neconcurenţă îşi produce efectele numai dacă în cuprinsul
contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile ce
sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul
indemnizaţiei de neconcurenţă lunare, perioada pentru care îşi produce efectele
clauza de neconcurenţă, terţii în favoarea cărora se interzice prestarea
activităţii, precum şi aria geografică unde salariatul poate fi în reală

competiţie cu angajatorul.

(3) Indemnizaţia de neconcurenţă lunară datorată salariatului nu este de natură
salarială, se negociază şi este de cel puţin 50% din media veniturilor salariale
brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării
contractului individual de muncă sau, în cazul în care durata contractului
individual de muncă a fost mai mică de 6 luni, din media veniturilor salariale
lunare brute cuvenite acestuia pe durata contractului.


(4) Indemnizaţia de neconcurenţă reprezintă o cheltuială efectuată de angajator,
este deductibilă la calculul profitului impozabil şi se impozitează la persoana
fizică beneficiară, potrivit legii.


__________

Articolul a fost modificat prin art. I pct. 12 din O.U.G. nr. 65/2005, astfel
cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 371/2005.





Art. 22. - (1) Clauza de neconcurenţă îşi poate produce efectele pentru o
perioadă de maximum 2 ani de la data încetării contractului individual de muncă.


(2) Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazurile în care încetarea
contractului individual de muncă s-a produs de drept, cu excepţia cazurilor
prevăzute la art. 56 lit. d), f), g), h) şi j), ori a intervenit din iniţiativa
angajatorului pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.


__________

Articolul a fost modificat prin art. I pct. 13 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 23. - (1) Clauza de neconcurenţă nu poate avea ca efect interzicerea în mod
absolut a exercitării profesiei salariatului sau a specializării pe care o
deţine.

(2) La sesizarea salariatului sau a inspectoratului teritorial pentru muncă
instanţa competentă poate diminua efectele clauzei de neconcurenţă.


Art. 24. - În cazul nerespectării, cu vinovăţie, a clauzei de neconcurenţă
salariatul poate fi obligat la restituirea indemnizaţiei şi, după caz, la
daune-interese corespunzătoare prejudiciului pe care l-a produs angajatorului.


Art. 25. - Prin clauza de mobilitate părţile în contractul individual de muncă
stabilesc că, în considerarea specificului muncii, executarea obligaţiilor de
serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de muncă. În
acest caz salariatul beneficiază de prestaţii suplimentare în bani sau în
natură.


Art. 26. - (1) Prin clauza de confidenţialitate părţile convin ca, pe toată
durata contractului individual de muncă şi după încetarea acestuia, să nu
transmită date sau informaţii de care au luat cunoştinţă în timpul executării
contractului, în condiţiile stabilite în regulamentele interne, în contractele
colective de muncă sau în contractele individuale de muncă.


(2) Nerespectarea acestei clauze de către oricare dintre părţi atrage obligarea
celui în culpă la plata de daune-interese.

Art. 27. - (1) O persoană poate fi angajată în muncă numai în baza unui
certificat medical, care constată faptul că cel în cauză este apt pentru
prestarea acelei munci.


(2) Nerespectarea prevederilor alin. (1) atrage nulitatea contractului
individual de muncă.

(3) În situaţia în care salariatul prezintă certificatul medical după momentul
încheierii contractului individual de muncă, iar din cuprinsul certificatului
rezultă că cel în cauză este apt de muncă, contractul astfel încheiat rămâne
valabil.


(4) Competenţa şi procedura de eliberare a certificatului medical, precum şi
sancţiunile aplicabile angajatorului în cazul angajării sau schimbării locului
ori felului muncii fără certificat medical sunt stabilite prin legi speciale.


(5) Solicitarea, la angajare, a testelor de graviditate este interzisă.

(6) La angajarea în domeniile sănătate, alimentaţie publică, educaţie şi în alte
domenii stabilite prin acte normative se pot solicita şi teste medicale
specifice.


Art. 28. - Certificatul medical este obligatoriu şi în următoarele situaţii:

a) la reînceperea activităţii după o întrerupere mai mare de 6 luni, pentru
locurile de muncă având expunere la factori nocivi profesionali, şi de un an, în
celelalte situaţii;

b) în cazul detaşării sau trecerii în alt loc de muncă ori în altă activitate,
dacă se schimbă condiţiile de muncă;


c) la începerea misiunii, în cazul salariaţilor încadraţi cu contract de muncă
temporară;

d) în cazul ucenicilor, practicanţilor, elevilor şi studenţilor, în situaţia în
care urmează să fie instruiţi pe meserii şi profesii, precum şi în situaţia
schimbării meseriei pe parcursul instruirii;


e) periodic, în cazul celor care lucrează în condiţii de expunere la factori
nocivi profesionali, potrivit reglementărilor Ministerului Sănătăţii şi
Familiei;

f) periodic, în cazul celor care desfăşoară activităţi cu risc de transmitere a
unor boli şi care lucrează în sectorul alimentar, zootehnic, la instalaţiile de
aprovizionare cu apă potabilă, în colectivităţi de copii, în unităţi sanitare,
potrivit reglementărilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei;


g) periodic, în cazul celor care lucrează în unităţi fără factori de risc, prin
examene medicale diferenţiate în funcţie de vârstă, sex şi stare de sănătate,
potrivit reglementărilor din contractele colective de muncă.

__________


Litera b) a fost modificată prin art. I pct. 14 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 29. - (1) Contractul individual de muncă se încheie după verificarea
prealabilă a aptitudinilor profesionale şi personale ale persoanei care solicită
angajarea.


(2) Modalităţile în care urmează să se realizeze verificarea prevăzută la alin.
(1) sunt stabilite în contractul colectiv de muncă aplicabil, în statutul de
personal - profesional sau disciplinar - şi în regulamentul intern, în măsura în
care legea nu dispune altfel.

(3) Informaţiile cerute, sub orice formă, de către angajator persoanei care
solicită angajarea cu ocazia verificării prealabile a aptitudinilor nu pot avea
un alt scop decât acela de a aprecia capacitatea de a ocupa postul respectiv,
precum şi aptitudinile profesionale.


(4) Angajatorul poate cere informaţii în legătură cu persoana care solicită
angajarea de la foştii săi angajatori, dar numai cu privire la funcţiile
îndeplinite şi la durata angajării şi numai cu încunoştinţarea prealabilă a
celui în cauză.


Art. 30. - (1) Încadrarea salariaţilor la instituţiile şi autorităţile publice
şi la alte unităţi bugetare se face numai prin concurs sau examen, după caz.

(2) Posturile vacante existente în statul de funcţii vor fi scoase la concurs,
în raport cu necesităţile fiecărei unităţi prevăzute la alin. (1).


(3) În cazul în care la concursul organizat în vederea ocupării unui post vacant
nu s-au prezentat mai mulţi candidaţi, încadrarea în muncă se face prin examen.


(4) Condiţiile de organizare şi modul de desfăşurare a concursului/examenului se
stabilesc prin regulament aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Art. 31. - (1) Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea
contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel
mult 30 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi de cel mult 90 de
zile calendaristice pentru funcţiile de conducere.


(2) Verificarea aptitudinilor profesionale la încadrarea persoanelor cu handicap
se realizează exclusiv prin modalitatea perioadei de probă de maximum 30 de zile
calendaristice.

(3) În cazul muncitorilor necalificaţi, perioada de probă are caracter
excepţional şi nu poate depăşi 5 zile lucrătoare.

(4) Absolvenţii instituţiilor de învăţământ se încadrează, la debutul lor în
profesie, pe baza unei perioade de probă de cel mult 6 luni.


(41) Pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de
muncă poate înceta numai printr-o notificare scrisă, la iniţiativa oricăreia
dintre părţi.

(5) Pe durata perioadei de probă salariatul se bucură de toate drepturile şi are
toate obligaţiile prevăzute în legislaţia muncii, în contractul colectiv de
muncă aplicabil, în regulamentul intern, precum şi în contractul individual de
muncă.


__________

Alineatul (4) a fost modificat prin art. I pct. 15 din O.U.G. nr. 65/2005.

- Alineatul (41) a fost introdus prin art. I pct. 16 din O.U.G. nr. 65/2005,
astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 371/2005.





Art. 32. - (1) Pe durata executării unui contract individual de muncă nu poate
fi stabilită decât o singură perioadă de probă.


(2) Prin excepţie, salariatul poate fi supus la o nouă perioadă de probă în
situaţia în care acesta debutează la acelaşi angajator într-o nouă funcţie sau
profesie ori urmează să presteze activitatea într-un loc de muncă cu condiţii
grele, vătămătoare sau periculoase.


(3) Neinformarea salariatului anterior încheierii sau modificării contractului
individual de muncă cu privire la perioada de probă, în termenul prevăzut la
art. 17 alin. (4), duce la decăderea angajatorului din dreptul de a verifica
aptitudinile salariatului printr-o asemenea modalitate.

(4) Perioada de probă constituie vechime în muncă.

Art. 33. - Angajarea succesivă a mai mult de trei persoane pe perioade de probă

pentru acelaşi post este interzisă.

Art. 34. - (1) Fiecare angajator are obligaţia de a înfiinţa un registru general
de evidenţă a salariaţilor.

(2) Registrul general de evidenţă a salariaţilor se va înregistra în prealabil
la autoritatea publică competentă, potrivit legii, în a cărei rază teritorială

se află domiciliul, respectiv sediul angajatorului, dată de la care devine
document oficial.

(3) Registrul general de evidenţă a salariaţilor se completează în ordinea
angajării şi cuprinde elementele de identificare ale tuturor salariaţilor, data
angajării, funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării ocupaţiilor din
România sau altor acte normative, tipul contractului individual de muncă şi data
încetării contractului individual de muncă.


(4) Registrul general de evidenţă a salariaţilor este păstrat la domiciliul,
respectiv sediul angajatorului, urmând să fie pus la dispoziţie inspectorului de
muncă sau oricărei alte autorităţi care îl solicită, în condiţiile legii.

(5) La solicitarea salariatului angajatorul este obligat să elibereze un
document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, vechimea în muncă, în
meserie şi în specialitate.


(6) În cazul încetării activităţii angajatorului, registrul general de evidenţă
a salariaţilor se depune la autoritatea publică competentă, potrivit legii, în a
cărei rază teritorială se află sediul sau domiciliul angajatorului, după caz.



(7) Metodologia de întocmire a registrului general de evidenţă a salariaţilor,
înregistrările care se efectuează, precum şi orice alte elemente în legătură cu
întocmirea acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

__________

Alineatul (3) a fost modificat prin art. I pct. 17 din O.U.G. nr. 65/2005.






Art. 35. - (1) Orice salariat are dreptul de a cumula mai multe funcţii, în baza
unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător
pentru fiecare dintre acestea.

(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) situaţiile în care prin lege sunt
prevăzute incompatibilităţi pentru cumulul unor funcţii.

(3) Salariaţii care cumulează mai multe funcţii sunt obligaţi să declare
fiecărui angajator locul unde exercită funcţia pe care o consideră de bază.


Art. 36. - Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi angajaţi prin contract
individual de muncă în baza permisului de muncă eliberat potrivit legii.





CAPITOLUL II

Executarea contractului individual de muncă






Art. 37. - Drepturile şi obligaţiile privind relaţiile de muncă dintre angajator
şi salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor
colective de muncă şi al contractelor individuale de muncă.

Art. 38. - Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin
lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile
recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de
nulitate.


Art. 39. - (1) Salariatul are, în principal, următoarele drepturi:

a) dreptul la salarizare pentru munca depusă;

b) dreptul la repaus zilnic şi săptămânal;

c) dreptul la concediu de odihnă anual;

d) dreptul la egalitate de şanse şi de tratament;


e) dreptul la demnitate în muncă;

f) dreptul la securitate şi sănătate în muncă;

g) dreptul la acces la formarea profesională;

h) dreptul la informare şi consultare;

i) dreptul de a lua parte la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi
a mediului de muncă;


j) dreptul la protecţie în caz de concediere;

k) dreptul la negociere colectivă şi individuală;

l) dreptul de a participa la acţiuni colective;

m) dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat.

(2) Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligaţii:


a) obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini
atribuţiile ce îi revin conform fişei postului;

b) obligaţia de a respecta disciplina muncii;

c) obligaţia de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în
contractul colectiv de muncă aplicabil, precum şi în contractul individual de
muncă;


d) obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de
serviciu;

e) obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în
unitate;

f) obligaţia de a respecta secretul de serviciu.

Art. 40. - (1) Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi:


a) să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii;

b) să stabilească atribuţiile corespunzătoare pentru fiecare salariat, în
condiţiile legii şi/sau în condiţiile contractului colectiv de muncă aplicabil,
încheiat la nivel naţional, la nivel de ramură de activitate sau de grup de
unităţi;


c) să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva
legalităţii lor;

d) să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu;


e) să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile
corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi
regulamentului intern.


(2) Angajatorului în revin, în principal, următoarele obligaţii:

a) să informeze salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor
care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă;

b) să asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la
elaborarea normelor de muncă şi condiţiile corespunzătoare de muncă;


c) să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul
colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă;

d) să comunice periodic salariaţilor situaţia economică şi financiară a
unităţii, cu excepţia informaţiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare,
sunt de natură să prejudicieze activitatea unităţii. Periodicitatea
comunicărilor se stabileşte prin negociere în contractul colectiv de muncă

aplicabil;

e) să se consulte cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor în
privinţa deciziilor susceptibile să afecteze substanţial drepturile şi
interesele acestora;

f) să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum

şi să reţină şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi, în
condiţiile legii;

g) să înfiinţeze registrul general de evidenţă a salariaţilor şi să opereze
înregistrările prevăzute de lege;


h) să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat
a solicitantului;

i) să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale salariaţilor.


__________

Litera b) de la alin. (1) a fost modificată prin art. I pct. 18 din O.U.G. nr.
65/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 371/2005.


- Litera d) de la alin. (2) a fost modificată prin art. I pct. 19 din O.U.G. nr.
65/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 371/2005.





CAPITOLUL III

Modificarea contractului individual de muncă





Art. 41. - (1) Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin
acordul părţilor.


(2) Cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a contractului individual de
muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul
cod.

(3) Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre
următoarele elemente:


a) durata contractului;

b) locul muncii;

c) felul muncii;

d) condiţiile de muncă;

e) salariul;

f) timpul de muncă şi timpul de odihnă.


Art. 42. - (1) Locul muncii poate fi modificat unilateral de către angajator
prin delegarea sau detaşarea salariatului într-un alt loc de muncă decât cel
prevăzut în contractul individual de muncă.

(2) Pe durata delegării, respectiv a detaşării, salariatul îşi păstrează funcţia
şi toate celelalte drepturi prevăzute în contractul individual de muncă.


Art. 43. - Delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziţia
angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare
atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă.

Art. 44. - (1) Delegarea poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de
zile şi se poate prelungi, cu acordul salariatului, cu cel mult 60 de zile.


(2) Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi
cazare, precum şi la o indemnizaţie de delegare, în condiţiile prevăzute de lege
sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.

Art. 45. - Detaşarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a
locului de muncă, din dispoziţia angajatorului, la un alt angajator, în scopul
executării unor lucrări în interesul acestuia. În mod excepţional, prin detaşare
se poate modifica şi felul muncii, dar numai cu consimţământul scris al
salariatului.


Art. 46. - (1) Detaşarea poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult un an.

(2) În mod excepţional, perioada detaşării poate fi prelungită pentru motive
obiective ce impun prezenţa salariatului la angajatorul la care s-a dispus
detaşarea, cu acordul ambelor părţi, din 6 în 6 luni.


(3) Salariatul poate refuza detaşarea dispusă de angajatorul său numai în mod
excepţional şi pentru motive personale temeinice.

(4) Salariatul detaşat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi
cazare, precum şi la o indemnizaţie de detaşare, în condiţiile prevăzute de lege
sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.


Art. 47. - (1) Drepturile cuvenite salariatului detaşat se acordă de angajatorul
la care s-a dispus detaşarea.

(2) Pe durata detaşării salariatul beneficiază de drepturile care îi sunt mai
favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detaşarea, fie de
drepturile de la angajatorul la care este detaşat.

(3) Angajatorul care detaşează are obligaţia de a lua toate măsurile necesare
pentru ca angajatorul la care s-a dispus detaşarea să îşi îndeplinească integral

şi la timp toate obligaţiile faţă de salariatul detaşat.

(4) Dacă angajatorul la care s-a dispus detaşarea nu îşi îndeplineşte integral
şi la timp toate obligaţiile faţă de salariatul detaşat, acestea vor fi
îndeplinite de angajatorul care a dispus detaşarea.


(5) În cazul în care există divergenţă între cei doi angajatori sau nici unul
dintre ei nu îşi îndeplineşte obligaţiile potrivit prevederilor alin. (1) şi
(2), salariatul detaşat are dreptul de a reveni la locul său de muncă de la
angajatorul care l-a detaşat, de a se îndrepta împotriva oricăruia dintre cei
doi angajatori şi de a cere executarea silită a obligaţiilor neîndeplinite.


Art. 48. - Angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii, fără
consimţământul salariatului, şi în cazul unor situaţii de forţă majoră, cu titlu
de sancţiune disciplinară sau ca măsură de protecţie a salariatului, în cazurile

şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod.





CAPITOLUL IV

Suspendarea contractului individual de muncă





Art. 49. - (1) Suspendarea contractului individual de muncă poate interveni de
drept, prin acordul părţilor sau prin actul unilateral al uneia dintre părţi.



(2) Suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea
prestării muncii de către salariat şi a plăţii drepturilor de natură salarială
de către angajator.

(3) Pe durata suspendării pot continua să existe alte drepturi şi obligaţii ale
părţilor decât cele prevăzute la alin. (2), dacă acestea sunt prevăzute prin
legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contracte
individuale de muncă sau prin regulamente interne.


(4) În cazul suspendării contractului individual de muncă din cauza unei fapte
imputabile salariatului, pe durata suspendării acesta nu va beneficia de nici un
drept care rezultă din calitatea sa de salariat.

__________

Alineatul (3) a fost modificat prin art. I pct. 20 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 50. - Contractul individual de muncă se suspendă de drept în următoarele
situaţii:


a) concediu de maternitate;

b) concediu pentru incapacitate temporară de muncă;

c) carantină;

d) efectuarea serviciului militar obligatoriu;

e) exercitarea unei funcţii în cadrul unei autorităţi executive, legislative ori
judecătoreşti, pe toată durata mandatului, dacă legea nu prevede altfel;


f) îndeplinirea unei funcţii de conducere salarizate în sindicat;

g) forţă majoră;

h) în cazul în care salariatul este arestat preventiv, în condiţiile Codului de
procedură penală;

i) în alte cazuri expres prevăzute de lege.


__________

Litera e) a fost modificată prin art. unic din Legea nr. 480/2003.





Art. 51. - (1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa
salariatului, în următoarele situaţii:

a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul
copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;


b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau,
în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la
împlinirea vârstei de 18 ani;

c) concediu paternal;

d) concediu pentru formare profesională;

e) exercitarea unor funcţii elective în cadrul organismelor profesionale
constituite la nivel central sau local, pe toată durata mandatului;


f) participarea la grevă;

g) Abrogat.

(2) Contractul individual de muncă poate fi suspendat în situaţia absenţelor
nemotivate ale salariatului, în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de
muncă aplicabil, contractul individual de muncă, precum şi prin regulamentul
intern.

__________


Litera g) a fost abrogată prin art. I pct. 21 din O.U.G. nr. 65/2005.

- Alineatul (2) a fost introdus prin art. I pct. 22 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 52. - (1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa
angajatorului în următoarele situaţii:

a) pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condiţiile legii;


b) ca sancţiune disciplinară;

c) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva
salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale
incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii
judecătoreşti;


d) în cazul întreruperii temporare a activităţii, fără încetarea raportului de
muncă, în special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau
similare;

e) pe durata detaşării.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi c), dacă se constată
nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară,
plătindu-i-se, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile
contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a
fost lipsit pe perioada suspendării contractului.


__________

Alineatul (2) a fost modificat prin art. I pct. 23 din O.U.G. nr. 65/2005,
astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 371/2005.





Art. 53. - (1) Pe durata întreruperii temporare a activităţii angajatorului
salariaţii beneficiază de o indemnizaţie, plătită din fondul de salarii, ce nu
poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă

ocupat.

(2) Pe durata întreruperii temporare prevăzute la alin. (1) salariaţii se vor
afla la dispoziţia angajatorului, acesta având oricând posibilitatea să dispună
reînceperea activităţii.

Art. 54. - Contractul individual de muncă poate fi suspendat, prin acordul
părţilor, în cazul concediilor fără plată pentru studii sau pentru interese
personale.






CAPITOLUL V

Încetarea contractului individual de muncă





Art. 55. - Contractul individual de muncă poate înceta astfel:

a) de drept;

b) ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea;


c) ca urmare a voinţei unilaterale a uneia dintre părţi, în cazurile şi în
condiţiile limitativ prevăzute de lege.





SECŢIUNEA 1

Încetarea de drept a contractului individual de muncă






Art. 56. - Contractul individual de muncă încetează de drept:

a) la data decesului salariatului;

b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii
sau a punerii sub interdicţie a salariatului;


c) Abrogat;

d) la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă,
pensionare anticipată, pensionare anticipată parţială sau pensionare pentru
invaliditate a salariatului, potrivit legii;

e) ca urmare a constatării nulităţii absolute a contractului individual de
muncă, de la data la care nulitatea a fost constatată prin acordul părţilor sau
prin hotărâre judecătorească definitivă;


f) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia ocupată de salariat a
unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, de la data
rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare;

g) ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate, de
la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti;

h) de la data retragerii de către autorităţile sau organismele competente a
avizelor, autorizaţiilor ori atestărilor necesare pentru exercitarea profesiei;



i) ca urmare a interzicerii exercitării unei profesii sau a unei funcţii, ca
măsură de siguranţă ori pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive
a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia;


j) la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe
durată determinată;

k) retragerea acordului părinţilor sau al reprezentanţilor legali, în cazul
salariaţilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 16 ani.


__________

Literele d) şi g) au fost modificate prin art. I pct. 24 din O.U.G. nr. 65/2005,
astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 371/2005.

- Literele a) şi b) au fost modificate prin art. I pct. 7 din O.U.G. nr.
55/2006.

- Litera c) a fost abrogată prin art. I pct. 8 din O.U.G. nr. 55/2006.





Art. 57. - (1) Nerespectarea oricăreia dintre condiţiile legale necesare pentru
încheierea valabilă a contractului individual de muncă atrage nulitatea
acestuia.


(2) Constatarea nulităţii contractului individual de muncă produce efecte pentru
viitor.

(3) Nulitatea contractului individual de muncă poate fi acoperită prin
îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse de lege.

(4) În situaţia în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabileşte
drepturi sau obligaţii pentru salariaţi, care contravin unor norme legale
imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este
înlocuită de drept cu dispoziţiile legale sau convenţionale aplicabile,
salariatul având dreptul la despăgubiri.


(5) Persoana care a prestat munca în temeiul unui contract individual de muncă
nul are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzător modului de îndeplinire a
atribuţiilor de serviciu.

(6) Constatarea nulităţii şi stabilirea, potrivit legii, a efectelor acesteia se
pot face prin acordul părţilor.

(7) Dacă părţile nu se înţeleg, nulitatea se pronunţă de către instanţa
judecătorească.






SECŢIUNEA a 2-a

Concedierea





Art. 58. - (1) Concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă
din iniţiativa angajatorului.

(2) Concedierea poate fi dispusă pentru motive care ţin de persoana salariatului
sau pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.


Art. 59. - Este interzisă concedierea salariaţilor:

a) pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă,
apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine
socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori
activitate sindicală;


b) pentru exercitarea, în condiţiile legii, a dreptului la grevă şi a
drepturilor sindicale.

Art. 60. - (1) Concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă:

a) pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical
conform legii;

b) pe durata concediului pentru carantină;


c) pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care
angajatorul a luat cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de
concediere;

d) pe durata concediului de maternitate;

e) pe durata concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani
sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;


f) pe durata concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la
7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până
la împlinirea vârstei de 18 ani;

g) pe durata îndeplinirii serviciului militar;

h) pe durata exercitării unei funcţii eligibile într-un organism sindical, cu
excepţia situaţiei în care concedierea este dispusă pentru o abatere
disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârşite de către
acel salariat;


i) pe durata efectuării concediului de odihnă.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce
intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului,
în condiţiile legii.





SECŢIUNEA a 3-a

Concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului






Art. 61. - Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de
persoana salariatului în următoarele situaţii:

a) în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate
de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul
individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul
intern, ca sancţiune disciplinară;


b) în cazul în care salariatul este arestat preventiv pentru o perioadă mai mare
de 30 de zile, în condiţiile Codului de procedură penală;

c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală,
se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu
permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de
muncă ocupat;


d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în
care este încadrat.

e) în cazul în care salariatul îndeplineşte condiţiile de vârstă standard şi
stagiu de cotizare şi nu a solicitat pensionarea în condiţiile legii.

__________

Litera b) a fost modificată prin art. I pct. 25 din O.U.G. nr. 65/2005.


- Litera e) a fost introdusă prin art. I pct. 26 din O.U.G. nr. 65/2005, astfel
cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 371/2005.





Art. 62. - (1) În cazul în care concedierea intervine pentru unul dintre
motivele prevăzute la art. 61 lit. b)-d), angajatorul are obligaţia de a emite
decizia de concediere în termen de 30 de zile calendaristice de la data
constatării cauzei concedierii.

(11) În cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61
lit. a), angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea
dispoziţiilor art. 263-268.

(2) Decizia se emite în scris şi, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să

fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul
în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă.



__________

Alineatul (11) a fost introdus prin art. I pct. 27 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 63. - (1) Concedierea pentru săvârşirea unei abateri grave sau a unor
abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai
după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile şi în
termenele stabilite de prezentul cod.


(2) Concedierea salariatului pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. d) poate fi
dispusă numai după evaluarea prealabilă a salariatului, conform procedurii de
evaluare stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, încheiat la
nivel naţional, la nivel de ramură de activitate sau de grup de unităţi, precum
şi prin regulamentul intern.

__________


A se vedea O.U.G. nr. 65/2005 care prin art. II prevede că până la data
stabilirii în contractul colectiv de muncă, încheiat la nivel naţional sau la
nivel de ramură de activitate aplicabil, a procedurii de evaluare prevăzute la
art. 63 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii se aplică în continuare
dispoziţiile acestui articol în forma sa nemodificată.

Notă INDACO:


Forma viitoare a alin. (2) va fi: [(2) Concedierea salariatului pentru motivul
prevăzut la art. 61 lit. d) poate fi dispusă numai după evaluarea prealabilă a
salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv
de muncă încheiat la nivel naţional sau la nivel de ramură de activitate
aplicabil, precum şi prin regulamentul intern.]

__________


Alineatul (2) a fost modificat prin art. I pct. 28 din O.U.G. nr. 65/2005,
astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 371/2005.





Art. 64. - (1) În cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute
la art. 61 lit. c) şi d), precum şi în cazul în care contractul individual de
muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. f), angajatorul are obligaţia
de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile
cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de
medicul de medicină a muncii.


(2) În situaţia în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante
potrivit alin. (1), acesta are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei
teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului,
corespunzător pregătirii profesionale şi/sau, după caz, capacităţii de muncă
stabilite de medicul de medicină a muncii.


(3) Salariatul are la dispoziţie un termen de 3 zile lucrătoare de la
comunicarea angajatorului, conform prevederilor alin. (1), pentru a-şi manifesta
în scris consimţământul cu privire la noul loc de muncă oferit.

(4) În cazul în care salariatul nu îşi manifestă consimţământul în termenul
prevăzut la alin. (3), precum şi după notificarea cazului către agenţia
teritorială de ocupare a forţei de muncă conform alin. (2), angajatorul poate
dispune concedierea salariatului.


(5) În cazul concedierii pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. c) salariatul
beneficiază de o compensaţie, în condiţiile stabilite în contractul colectiv de
muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă, după caz.

__________

Alineatele (2), (3) şi (4) au fost modificate prin art. I pct. 29 din O.U.G. nr.
65/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 371/2005.






SECŢIUNEA a 4-a

Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului





Art. 65. - (1) Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului
reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de
desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive
fără legătură cu persoana acestuia.


(2) Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză
reală şi serioasă.


__________

Articolul a fost modificat prin art. I pct. 9 din O.U.G. nr. 55/2006.





Art. 66. - Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului poate
fi individuală sau colectivă.

Art. 67. - Salariaţii concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor
beneficiază de măsuri active de combatere a şomajului şi pot beneficia de
compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă

aplicabil.





SECŢIUNEA a 5-a

Concedierea colectivă. Informarea, consultarea salariaţilor şi procedura
concedierilor colective

__________

Titlul secţiunii a 5-a a fost modificat prin art. I pct. 10 din O.U.G. nr.
55/2006.






Art. 68. - (1) Prin concediere colectivă se înţelege concedierea, într-o
perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu ţin
de persoana salariatului, a unui număr de:

a) cel puţin 10 salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi
mai mult de 20 de salariaţi şi mai puţin de 100 de salariaţi;


b) cel puţin 10% din salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are
încadraţi cel puţin 100 de salariaţi, dar mai puţin de 300 de salariaţi;

c) cel puţin 30 de salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are
încadraţi cel puţin 300 de salariaţi.


(2) La stabilirea numărului efectiv de salariaţi concediaţi colectiv, potrivit
alin. (1), se iau în calcul şi acei salariaţi cărora le-au încetat contractele
individuale de muncă din iniţiativa angajatorului, din unul sau mai multe
motive, fără legătură cu persoana salariatului, cu condiţia existenţei a cel
puţin 5 concedieri.


__________

Articolul a fost modificat prin art. I pct. 11 din O.U.G. nr. 55/2006.





Art. 69. - (1) În cazul în care angajatorul intenţionează să efectueze
concedieri colective, acesta are obligaţia de a iniţia, în timp util şi în
scopul ajungerii la o înţelegere, în condiţiile prevăzute de lege, consultări cu
sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, cu privire cel puţin
la:


a) metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a
numărului de salariaţi care vor fi concediaţi;

b) atenuarea consecinţelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care
vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia
profesională a salariaţilor concediaţi.

(2) În perioada în care au loc consultări, potrivit alin. (1), pentru a permite
sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor să formuleze propuneri în timp
util, angajatorul are obligaţia să le furnizeze toate informaţiile relevante şi
să le notifice, în scris, următoarele:


a) numărul total şi categoriile de salariaţi;

b) motivele care determină concedierea preconizată;

c) numărul şi categoriile de salariaţi care vor fi afectaţi de concediere;

d) criteriile avute în vedere, potrivit legii şi/sau contractelor colective de
muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere;


e) măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor;

f) măsurile pentru atenuarea consecinţelor concedierii şi compensaţiile ce
urmează să fie acordate salariaţilor concediaţi, conform dispoziţiilor legale
şi/sau contractului colectiv de muncă aplicabil;


g) data de la care sau perioada în care vor avea loc concedierile;

h) termenul înăuntrul căruia sindicatul sau, după caz, reprezentanţii
salariaţilor pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului
salariaţilor concediaţi.

(3) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se menţin indiferent dacă decizia
care determină concedierile colective este luată de către angajator sau de o
întreprindere care deţine controlul asupra angajatorului.


(4) În situaţia în care decizia care determină concedierile colective este luată
de o întreprindere care deţine controlul asupra angajatorului, acesta nu se
poate prevala, în nerespectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2), de
faptul că întreprinderea respectivă nu i-a furnizat informaţiile necesare.

__________


Articolul a fost modificat prin art. I pct. 12 din O.U.G. nr. 55/2006.





Art. 70. - Angajatorul are obligaţia să comunice o copie a notificării prevăzute
la art. 69 alin. (2) inspectoratului teritorial de muncă şi agenţiei teritoriale
de ocupare a forţei de muncă la aceeaşi dată la care a comunicat-o sindicatului
sau, după caz, reprezentanţilor salariaţilor.


__________

Articolul a fost modificat prin art. I pct. 13 din O.U.G. nr. 55/2006.





Art. 71. - (1) Sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor pot propune
angajatorului măsuri în vederea evitării concedierilor ori diminuării numărului
salariaţilor concediaţi, într-un termen de 10 zile calendaristice de la data
primirii notificării.


(2) Angajatorul are obligaţia de a răspunde în scris şi motivat la propunerile
formulate potrivit prevederilor alin. (1), în termen de 5 zile calendaristice de
la primirea acestora.

__________

Articolul a fost modificat prin art. I pct. 14 din O.U.G. nr. 55/2006.





Art. 711. - (1) În situaţia în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau
reprezentanţii salariaţilor, potrivit prevederilor art. 69 şi 71, angajatorul
decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligaţia de a
notifica în scris inspectoratul teritorial de muncă şi agenţia teritorială de
ocupare a forţei de muncă, cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare
datei emiterii deciziilor de concediere.


(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă toate informaţiile
relevante cu privire la intenţia de concediere colectivă, prevăzute la art. 69
alin. (2), precum şi rezultatele consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii
salariaţilor, prevăzute la art. 69 alin. (1) şi art. 71, în special motivele
concedierilor, numărul total al salariaţilor, numărul salariaţilor afectaţi de
concediere şi data de la care sau perioada în care vor avea loc aceste
concedieri.


(3) Angajatorul are obligaţia să comunice o copie a notificării prevăzute la
alin. (1) sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor, la aceeaşi dată la
care a comunicat-o inspectoratului teritorial de muncă şi agenţiei teritoriale
de ocupare a forţei de muncă.


(4) Sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor pot transmite eventuale puncte de
vedere inspectoratului teritorial de muncă.

(5) La solicitarea motivată a oricăreia dintre părţi, inspectoratul teritorial
de muncă, cu avizul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, poate
dispune reducerea perioadei prevăzute la alin. (1), fără a aduce atingere
drepturilor individuale cu privire la perioada de preaviz.


(6) Inspectoratul teritorial de muncă are obligaţia de a informa în timp util
angajatorul şi sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, după caz, asupra
reducerii perioadei prevăzute la alin. (1), precum şi despre motivele care au
stat la baza acestei decizii.

__________

Articolul a fost introdus prin art. I pct. 15 din O.U.G. nr. 55/2006.






Art. 712. - (1) În perioada prevăzută la art. 711 alin. 1, agenţia teritorială
de ocupare a forţei de muncă trebuie să caute soluţii la problemele ridicate de
concedierile colective preconizate şi să le comunice în timp util angajatorului

şi sindicatului ori, după caz, reprezentanţilor salariaţilor.

(2) La solicitarea motivată a oricăreia dintre părţi, inspectoratul teritorial
de muncă, cu consultarea agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă,
poate dispune amânarea momentului emiterii deciziilor de concediere cu maximum
10 zile calendaristice, în cazul în care aspectele legate de concedierea
colectivă avută în vedere nu pot fi soluţionate până la data stabilită în
notificarea de concediere colectivă prevăzută la art. 711 alin. (1) ca fiind
data emiterii deciziilor de concediere.


(3) Inspectoratul teritorial de muncă are obligaţia de a informa în scris
angajatorul şi sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, după caz, asupra
amânării momentului emiterii deciziior de concediere, precum şi despre motivele
care au stat la baza acestei decizii, înainte de expirarea perioadei iniţiale
prevăzute la art. 711 alin. (1).

__________

Articolul a fost introdus prin art. I pct. 15 din O.U.G. nr. 55/2006.






Art. 72. - (1) Angajatorul care a dispus concedieri colective nu poate face noi
încadrări pe locurile de muncă ale salariaţilor concediaţi timp de 9 luni de la
data concedierii acestora.

(2) În situaţia în care în această perioadă se reiau activităţile a căror
încetare a condus la concedieri colective, angajatorul are obligaţia de a
transmite salariaţilor care au fost concediaţi o comunicare scrisă în acest sens

şi de a-i reangaja pe aceleaşi locuri de muncă pe care le-au ocupat anterior,
fără examen sau concurs ori perioadă de probă.

(3) Salariaţii au la dispoziţie un termen de maximum 10 zile lucrătoare de la
data comunicării angajatorului, prevăzută la alin. (2), pentru a-şi manifesta în
scris consimţământul cu privire la locul de muncă oferit.


(4) În situaţia în care salariaţii care au dreptul de a fi reangajaţi potrivit
alin. (2) nu îşi manifestă în scris consimţământul în termenul prevăzut la alin.
(3) sau refuză locul de muncă oferit, angajatorul poate face noi încadrări pe
locurile de muncă rămase vacante.


__________

Articolul a fost modificat prin art. I pct. 37 din O.U.G. nr. 65/2005, astfel
cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 371/2005.





SECŢIUNEA a 6-a

Dreptul la preaviz





Art. 73. - (1) Persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c) şi d), al art.
65 şi 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile
lucrătoare.


(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) persoanele concediate în temeiul
art. 61 lit. d), care se află în perioada de probă.

(3) În situaţia în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă
este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător, cu excepţia
cazului prevăzut la art. 51 alin. (2).

__________

Alineatul (3) a fost introdus prin art. I pct. 38 din O.U.G. nr. 65/2005.






Art. 74. - (1) Decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi
trebuie să conţină în mod obligatoriu:

a) motivele care determină concedierea;

b) durata preavizului;


c) criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 70 alin. (2)
lit. d), numai în cazul concedierilor colective;

d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care
salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în
condiţiile art. 64.

(2) Abrogat.


__________

Litera c) de la alin. (1) a fost modificată prin art. I pct. 39 din O.U.G. nr.
65/2005.

- Alineatul (2) a fost abrogat prin art. I pct. 40 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 75. - Decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei
salariatului.





SECŢIUNEA a 7-a


Controlul şi sancţionarea concedierilor nelegale





Art. 76. - Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege
este lovită de nulitate absolută.

Art. 77. - În caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în faţa
instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de
concediere.


Art. 78. - (1) În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic
sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata
unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu
celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

(2) La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va
repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.






SECŢIUNEA a 8-a

Demisia





Art. 79. - (1) Prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă a
salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea
contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.


(2) Refuzul angajatorului de a înregistra demisia dă dreptul salariatului de a
face dovada acesteia prin orice mijloace de probă.

(3) Salariatul are dreptul de a nu motiva demisia.

(4) Termenul de preaviz este cel convenit de părţi în contractul individual de
muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile

şi nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice pentru salariaţii cu funcţii
de execuţie, respectiv de 30 de zile calendaristice pentru salariaţii care ocupă
funcţii de conducere.

(5) Pe durata preavizului contractul individual de muncă continuă să îşi producă

toate efectele.

(6) În situaţia în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă
este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător.

(7) Contractul individual de muncă încetează la data expirării termenului de
preaviz sau la data renunţării totale ori parţiale de către angajator la
termenul respectiv.


(8) Salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu îşi îndeplineşte
obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă.





CAPITOLUL VI

Contractul individual de muncă pe durată determinată






Art. 80. - (1) Prin derogare de la regula prevăzută la art. 12 alin. (1),
angajatorii au posibilitatea de a angaja, în cazurile şi în condiţiile
prezentului cod, personal salariat cu contract individual de muncă pe durată
determinată.

(2) Contractul individual de muncă pe durată determinată se poate încheia numai
în formă scrisă, cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie.


(3) Contractul individual de muncă pe durată determinată poate fi prelungit şi
după expirarea termenului iniţial, cu acordul scris al părţilor, dar numai
înăuntrul termenului prevăzut la art. 82 şi de cel mult două ori consecutiv.


(4) Între aceleaşi părţi se pot încheia succesiv cel mult 3 contracte
individuale de muncă pe durată determinată, dar numai înăuntrul termenului
prevăzut la art. 82.

(5) Contractele individuale de muncă pe durată determinată, încheiate în termen
de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată, sunt
considerate contracte succesive.


__________

Alineatele (4) şi (5) au fost introduse prin art. I pct. 41 din O.U.G. nr.
65/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 371/2005.





Art. 81. - Contractul individual de muncă poate fi încheiat pentru o durată
determinată numai în următoarele cazuri:

a) înlocuirea unui salariat în cazul suspendării contractului său de muncă, cu
excepţia situaţiei în care acel salariat participă la grevă;


b) creşterea temporară a activităţii angajatorului;

c) desfăşurarea unor activităţi cu caracter sezonier;

d) în situaţia în care este încheiat în temeiul unor dispoziţii legale emise cu
scopul de a favoriza temporar anumite categorii de persoane fără loc de muncă;



d1) angajarea unei persoane care, în termen de 5 ani de la data angajării,
îndeplineşte condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă;

d2) ocuparea unei funcţii eligibile în cadrul organizaţiilor sindicale,
patronale sau al organizaţiilor neguvernamentale, pe perioada mandatului;

d3) angajarea pensionarilor care, în condiţiile legii, pot cumula pensia cu
salariul;


e) în alte cazuri prevăzute expres de legi speciale ori pentru desfăşurarea unor
lucrări, proiecte, programe, în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de
muncă încheiat la nivel naţional şi/sau la nivel de ramură.

__________

Literele d1), d2) şi d3) au fost introduse prin art. I pct. 42 din O.U.G. nr.
65/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 371/2005.

- Litera e) a fost modificată prin art. I pct. 43 din O.U.G. nr. 65/2005.






Art. 82. - (1) Contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi
încheiat pe o perioadă mai mare de 24 de luni.

(2) În cazul în care contractul individual de muncă pe durată determinată este
încheiat pentru a înlocui un salariat al cărui contract individual de muncă este
suspendat, durata contractului va expira la momentul încetării motivelor ce au
determinat suspendarea contractului individual de muncă al salariatului titular.



__________

Alineatul (1) a fost modificat prin art. I pct. 44 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 83. - Salariatul încadrat cu contract individual de muncă pe durată
determinată poate fi supus unei perioade de probă, care nu va depăşi:


a) 5 zile lucrătoare pentru o durată a contractului individual de muncă mai mică
de 3 luni;

b) 15 zile lucrătoare pentru o durată a contractului individual de muncă
cuprinsă între 3 şi 6 luni;


c) 30 de zile lucrătoare pentru o durată a contractului individual de muncă mai
mare de 6 luni;

d) 45 de zile lucrătoare în cazul salariaţilor încadraţi în funcţii de
conducere, pentru o durată a contractului individual de muncă mai mare de 6
luni.


Art. 84. - (1) La încetarea celui de-al treilea contract individual de muncă pe
durată determinată, prevăzut la art. 80 alin. (4), sau la expirarea termenului
prevăzut la art. 82 alin. (1), dacă pe postul respectiv va fi angajat un
salariat, acesta va fi angajat cu contract individual de muncă pe durată
nedeterminată.

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile:


a) în cazul în care contractul individual de muncă pe durată determinată este
încheiat pentru a înlocui temporar un salariat absent, dacă intervine o nouă
cauză de suspendare a contractului acestuia;

b) în cazul în care un nou contract individual de muncă pe durată determinată

este încheiat în vederea executării unor lucrări urgente, cu caracter
excepţional;

c) în cazul în care încheierea unui nou contract individual de muncă pe durată
determinată se impune datorită unor motive obiective prevăzute expres de legi
speciale;

c1) în cazul în care încheierea unui nou contract individual de muncă pe durată

determinată se impune datorită unor motive obiective cuprinse în contractul
colectiv de muncă încheiat la nivel naţional şi/sau la nivel de ramură, pentru
desfăşurarea unor lucrări, proiecte sau programe;

d) în cazul în care contractul individual de muncă pe durată determinată a
încetat din iniţiativa salariatului sau din iniţiativa angajatorului, pentru o
abatere gravă sau abateri repetate ale salariatului.


__________

Alineatul (1) a fost modificat prin art. I pct. 45 din O.U.G. nr. 65/2005,
astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 371/2005.

- Litera c) de la alin. (2) a fost modificată prin art. I pct. 16 din O.U.G. nr.
55/2006.

- Litera c1) de la alin. (2) a fost introdusă prin art. I pct. 17 din O.U.G. nr.
55/2006.





Art. 85. - (1) Angajatorii sunt obligaţi să informeze salariaţii angajaţi cu
contract individual de muncă pe durată determinată despre locurile de muncă

vacante sau care vor deveni vacante, corespunzătoare pregătirii lor
profesionale, şi să le asigure accesul la aceste locuri de muncă în condiţii
egale cu cele ale salariaţilor angajaţi cu contract individual de muncă pe
perioadă nedeterminată. Această informare se face printr-un anunţ afişat la
sediul angajatorului.


(2) O copie a anunţului prevăzut la alin. (1) se transmite de îndată
sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor.

__________

Alineatul (2) a fost modificat prin art. I pct. 18 din O.U.G. nr. 55/2006.





Art. 86. - (1) Referitor la condiţiile de angajare şi de muncă, salariaţii cu
contract individual de muncă pe durată determinată nu vor fi trataţi mai puţin
favorabil decât salariaţii permanenţi comparabili, numai pe motivul duratei
contractului individual de muncă, cu excepţia cazurilor în care tratamentul
diferit este justificat de motive obiective.


(2) În sensul alin. (1), salariatul permanent comparabil reprezintă salariatul
al cărui contract individual de muncă este încheiat pe durată nedeterminată şi
care desfăşoară aceeaşi activitate sau una similară, în aceeaşi unitate,
avându-se în vedere calificarea/aptitudinile profesionale.


(3) Atunci când nu există un salariat permanent comparabil în aceeaşi unitate,
se au în vedere dispoziţiile din contractul colectiv de muncă aplicabil. În
cazul în care nu există un contract colectiv de muncă aplicabil, se au în vedere
dispoziţiile legislaţiei în vigoare sau contractul colectiv de muncă la nivel
naţional.


__________

Articolul a fost modificat prin art. I pct. 19 din O.U.G. nr. 55/2006.





CAPITOLUL VII

Munca prin agent de muncă temporară





Art. 87. - (1) Munca prin agent de muncă temporară, denumită în continuare muncă

temporară, este munca prestată de un salariat temporar care, din dispoziţia
agentului de muncă temporară, prestează munca în favoarea unui utilizator.

(2) Salariatul temporar este persoana încadrată la un angajator agent de muncă
temporară, pus la dispoziţie unui utilizator pe durata necesară în vederea
îndeplinirii unor anumite sarcini precise şi cu caracter temporar.


(3) Agentul de muncă temporară este societatea comercială autorizată de
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, care pune provizoriu la dispoziţie
utilizatorului personal calificat şi/sau necalificat pe care îl angajează şi îl
salarizează în acest scop. Condiţiile de înfiinţare şi funcţionare, precum şi
procedura de autorizare a agentului de muncă temporară se stabilesc prin
hotărâre a Guvernului.


(4) Utilizatorul este angajatorul căruia agentul de muncă temporară îi pune la
dispoziţie un salariat temporar pentru îndeplinirea unor anumite sarcini precise
şi cu caracter temporar.

Art. 88. - Un utilizator poate apela la agenţi de muncă temporară doar pentru
executarea unei sarcini precise şi cu caracter temporar, denumită misiune de
muncă temporară, şi numai în următoarele cazuri:


a) pentru înlocuirea unui salariat al cărui contract individual de muncă este
suspendat, pe durata suspendării;

b) pentru prestarea unor activităţi cu caracter sezonier;

c) pentru prestarea unor activităţi specializate ori ocazionale.

Art. 89. - (1) Misiunea de muncă temporară se stabileşte pentru un termen care
nu poate fi mai mare de 12 luni.


(2) Durata misiunii de muncă temporară poate fi prelungită o singură dată pentru
o perioadă care, adăugată la durata iniţială a misiunii, nu poate conduce la
depăşirea unei perioade de 18 luni.


(3) Condiţiile în care durata unei misiuni de muncă temporară poate fi
prelungită sunt prevăzute în contractul de muncă temporară sau pot face obiectul
unui act adiţional la acest contract.

Art. 90. - (1) Agentul de muncă temporară pune la dispoziţie utilizatorului un
salariat angajat prin contract de muncă temporară, în baza unui contract de
punere la dispoziţie încheiat în formă scrisă.


(2) Contractul de punere la dispoziţie trebuie să cuprindă:

a) motivul pentru care este necesară utilizarea unui salariat temporar;

b) termenul misiunii şi, dacă este cazul, posibilitatea modificării termenului
misiunii;

c) caracteristicile specifice postului, în special calificarea necesară, locul
executării misiunii şi programul de lucru;


d) condiţiile concrete de muncă;

e) echipamentele individuale de protecţie şi de muncă pe care salariatul
temporar trebuie să le utilizeze;

f) orice alte servicii şi facilităţi în favoarea salariatului temporar;

g) valoarea contractului de care beneficiază agentul de muncă temporară, precum

şi remuneraţia la care are dreptul salariatul.

(3) Orice clauză prin care se interzice angajarea de către utilizator a
salariatului temporar după îndeplinirea misiunii este nulă.

Art. 91. - (1) Salariaţii temporari au acces la toate serviciile şi facilităţile
acordate de utilizator, în aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi salariaţi ai
acestuia.


(2) Utilizatorul este obligat să asigure salariatului temporar dotarea cu
echipamente individuale de protecţie şi de muncă, cu excepţia situaţiei în care
prin contractul de punere la dispoziţie dotarea este în sarcina agentului de
muncă temporară.

Art. 92. - Utilizatorul nu poate beneficia de serviciile salariatului temporar,
dacă urmăreşte să înlocuiască astfel un salariat al său al cărui contract de
muncă este suspendat ca urmare a participării la grevă.


Art. 93. - (1) Contractul de muncă temporară este un contract de muncă ce se
încheie în scris între agentul de muncă temporară şi salariatul temporar, de
regulă, pe durata unei misiuni.

(2) În contractul de muncă temporară se precizează, în afara elementelor
prevăzute la art. 17 şi la art. 18 alin. (1), condiţiile în care urmează să se
desfăşoare misiunea, durata misiunii, identitatea şi sediul utilizatorului,
precum şi modalităţile de remunerare a salariatului temporar.


Art. 94. - (1) Contractul de muncă temporară se poate încheia şi pentru mai
multe misiuni, cu respectarea termenului prevăzut la art. 89 alin. (2).

(2) Între două misiuni salariatul temporar se află la dispoziţia agentului de
muncă temporară şi beneficiază de un salariu plătit de agent, care nu poate fi
mai mic decât salariul minim brut pe ţară.


(3) Pentru fiecare nouă misiune, între părţi se încheie un act adiţional la
contractul de muncă temporară, în care vor fi precizate toate elementele
prevăzute la art. 93 alin. (2).

(4) Contractul de muncă temporară încetează la terminarea ultimei misiuni pentru
care a fost încheiat.


Art. 95. - (1) Pe toată durata misiunii salariatul temporar beneficiază de
salariul plătit de agentul de muncă temporară.

(2) Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune nu poate fi
inferior celui pe care îl primeşte salariatul utilizatorului, care prestează
aceeaşi muncă sau una similară cu cea a salariatului temporar.


(3) În măsura în care utilizatorul nu are angajat un astfel de salariat,
salariul primit de salariatul temporar va fi stabilit luându-se în considerare
salariul unei persoane angajate cu contract individual de muncă şi care
prestează aceeaşi muncă sau una similară, astfel cum este stabilit prin
contractul colectiv de muncă aplicabil utilizatorului.

(4) Agentul de muncă temporară este cel care reţine şi virează toate
contribuţiile şi impozitele datorate de salariatul temporar către bugetele
statului şi plăteşte pentru acesta toate contribuţiile datorate în condiţiile
legii.


(5) În cazul în care în termen de 15 zile calendaristice de la data la care
obligaţiile privind plata salariului şi cele privind contribuţiile şi impozitele
au devenit scadente şi exigibile, iar agentul de muncă temporară nu le execută,
ele vor fi plătite de utilizator, în baza solicitării salariatului temporar.

(6) Utilizatorul care a plătit sumele datorate potrivit alin. (5) se subrogă,
pentru sumele plătite, în drepturile salariatului temporar împotriva agentului
de muncă temporară.


Art. 96. - Prin contractul de muncă temporară se poate stabili o perioadă de
probă pentru realizarea misiunii, a cărei durată este fixată în funcţie de
solicitarea utilizatorului, dar care nu poate fi mai mare de:

a) două zile lucrătoare, în cazul în care contractul de muncă temporară este
încheiat pentru o perioadă mai mică sau egală cu o lună;


b) 3 zile lucrătoare, în cazul în care contractul de muncă temporară este
încheiat pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi două luni;

c) 5 zile lucrătoare, în cazul în care contractul de muncă temporară este
încheiat pentru o perioadă mai mare de două luni.


Art. 97. - (1) Pe parcursul misiunii utilizatorul răspunde pentru asigurarea
condiţiilor de muncă pentru salariatul temporar, în conformitate cu legislaţia
în vigoare.

(2) Utilizatorul va notifica de îndată agentului de muncă temporară orice
accident de muncă sau îmbolnăvire profesională de care a luat cunoştinţă şi a
cărei victimă a fost un salariat temporar pus la dispoziţie de agentul de muncă

temporară.

Art. 98. - (1) La încetarea misiunii salariatul temporar poate încheia cu
utilizatorul un contract individual de muncă.

(2) În cazul în care utilizatorul angajează, după o misiune, un salariat
temporar, durata misiunii efectuate se ia în calcul la stabilirea drepturilor
salariale, precum şi a celorlalte drepturi prevăzute de legislaţia muncii.

(3) Dacă utilizatorul continuă să beneficieze de munca salariatului temporar
fără a încheia cu acesta un contract individual de muncă sau fără a prelungi
contractul de punere la dispoziţie, se consideră că între acel salariat temporar

şi utilizator a intervenit un contract individual de muncă pe durată
nedeterminată.

Art. 99. - Agentul de muncă temporară care concediază salariatul temporar
înainte de termenul prevăzut în contractul de muncă temporară, pentru alte
motive decât cele disciplinare, are obligaţia de a respecta reglementările
legale privind încetarea contractului individual de muncă pentru motive care nu

ţin de persoana salariatului.

Art. 100. - Cu excepţia dispoziţiilor speciale contrare, prevăzute în prezentul
capitol, dispoziţiile legale şi prevederile contractelor colective de muncă
aplicabile salariaţilor angajaţi cu contract individual de muncă pe durată
nedeterminată la utilizator se aplică în egală măsură şi salariaţilor temporari
pe durata misiunii la acesta.






CAPITOLUL VIII

Contractul individual de muncă cu timp parţial





Art. 101. - Salariatul cu fracţiune de normă este salariatul al cărui număr de
ore normale de lucru, calculate săptămânal sau ca medie lunară, este inferior
numărului de ore normale de lucru al unui salariat cu normă întreagă comparabil.



__________

Articolul a fost modificat prin art. I pct. 20 din O.U.G. nr. 55/2006.





Art. 1011. - (1) Angajatorul poate încadra salariaţi cu fracţiune de normă prin
contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată

determinată, denumite contracte individuale de muncă cu timp parţial.

(2) Contractul individual de muncă cu timp parţial se încheie numai în formă
scrisă.

(3) Salariatul comparabil este salariatul cu normă întreagă din aceeaşi unitate,
care are acelaşi tip de contract individual de muncă, prestează aceeaşi
activitate sau una similară cu cea a salariatului angajat cu contract individual
de muncă cu timp parţial, avându-se în vedere şi alte considerente, cum ar fi
vechimea în muncă şi calificarea/aptitudinile profesionale.


(4) Atunci când nu există un salariat comparabil în aceeaşi unitate, se au în
vedere dispoziţiile din contractul colectiv de muncă aplicabil. În cazul în care
nu există un contract colectiv de muncă aplicabil, se au în vedere dispoziţiile
legislaţiei în vigoare sau contractul colectiv de muncă la nivel naţional.


__________

Articolul a fost introdus prin art. I pct. 21 din O.U.G. nr. 55/2006.





Art. 102. - (1) Contractul individual de muncă cu timp parţial cuprinde, în
afara elementelor prevăzute la art. 17 alin. (2), următoarele:

a) durata muncii şi repartizarea programului de lucru;

b) condiţiile în care se poate modifica programul de lucru;


c) interdicţia de a efectua ore suplimentare, cu excepţia cazurilor de forţă
majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor
accidente ori înlăturării consecinţelor acestora.

(2) În situaţia în care într-un contract individual de muncă cu timp parţial nu
sunt precizate elementele prevăzute la alin. (1), contractul se consideră a fi
încheiat pentru normă întreagă.


Art. 103. - (1) Salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parţial se
bucură de drepturile salariaţilor cu normă întreagă, în condiţiile prevăzute de
lege şi de contractele colective de muncă aplicabile.

(2) Drepturile salariale se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat,
raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru.


(3) Abrogat.

__________

Alineatul (3) a fost abrogat prin art. I pct. 46 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 104. - (1) Angajatorul este obligat ca, în măsura în care este posibil, să
ia în considerare cererile salariaţilor de a se transfera fie de la un loc de
muncă cu normă întreagă la unul cu fracţiune de normă, fie de la un loc de muncă

cu fracţiune de normă la un loc de muncă cu normă întreagă sau de a-şi mări
programul de lucru, în cazul în care apare această oportunitate.

(2) Angajatorul este obligat să informeze la timp cu privire la apariţia unor
locuri de muncă cu fracţiune de normă sau cu normă întreagă, pentru a facilita
transferurile de la normă întreagă la fracţiune de normă şi invers. Această

informare se face printr-un anunţ afişat la sediul angajatorului.

(21) O copie a anunţului prevăzut la alin. (2) se transmite de îndată
sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor.

(3) Angajatorul asigură, în măsura în care este posibil, accesul la locuri de
muncă cu fracţiune de normă la toate nivelurile.


__________

Alineatul (21) a fost introdus prin art. I pct. 22 din O.U.G. nr. 55/2006.





CAPITOLUL IX

Munca la domiciliu





Art. 105. - (1) Sunt consideraţi salariaţi cu munca la domiciliu acei salariaţi
care îndeplinesc, la domiciliul lor, atribuţiile specifice funcţiei pe care o
deţin.


(2) În vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu ce le revin, salariaţii cu
munca la domiciliu îşi stabilesc singuri programul de lucru.

(3) Angajatorul este în drept să verifice activitatea salariatului cu munca la
domiciliu, în condiţiile stabilite prin contractul individual de muncă.

Art. 106. - Contractul individual de muncă la domiciliu se încheie numai în
formă scrisă şi conţine, în afara elementelor prevăzute la art. 17 alin. (2),
următoarele:


a) precizarea expresă că salariatul lucrează la domiciliu;

b) programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să controleze
activitatea salariatului său şi modalitatea concretă de realizare a controlului;



c) obligaţia angajatorului de a asigura transportul la şi de la domiciliul
salariatului, după caz, al materiilor prime şi materialelor pe care le
utilizează în activitate, precum şi al produselor finite pe care le realizează.


Art. 107. - (1) Salariatul cu munca la domiciliu se bucură de toate drepturile
recunoscute prin lege şi prin contractele colective de muncă aplicabile
salariaţilor al căror loc de muncă este la sediul angajatorului.


(2) Prin contractele colective de muncă se pot stabili şi alte condiţii
specifice privind munca la domiciliu.





TITLUL III

Timpul de muncă şi timpul de odihnă






CAPITOLUL I

Timpul de muncă





SECŢIUNEA 1

Durata timpului de muncă





Art. 108. - Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul
prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile

şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă,
contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare.

__________

Articolul a fost modificat prin art. I pct. 23 din O.U.G. nr. 55/2006.





Art. 109. - (1) Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a
timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.


(2) În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani durata timpului de muncă este
de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână.

Art. 110. - (1) Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de
regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus.


(2) În funcţie de specificul unităţii sau al muncii prestate, se poate opta şi
pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale
a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.

Art. 111. - (1) Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de
ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.


(2) Prin excepţie, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare,
poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de
muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de 3 luni calendaristice, să nu
depăşească 48 de ore pe săptămână.


(21) Pentru anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii stabilite prin
contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, se pot negocia, prin
contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de activitate aplicabil,
perioade de referinţă mai mari de 3 luni, dar care să nu depăşească 12 luni.


(22) La stabilirea perioadelor de referinţă prevăzute la alin. (2) şi (21) nu se
iau în calcul durata concediului de odihnă anual şi situaţiile de suspendare a
contractului individual de muncă.

(3) Prevederile alin. (1), (2) şi (21) nu se aplică tinerilor care nu au
împlinit vârsta de 18 ani.

__________


Alineatul (2) a fost modificat prin art. I pct. 47 din O.U.G. nr. 65/2005,
astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 371/2005.

- Alineatele (21) şi (22) au fost introduse prin art. I pct. 48 din O.U.G. nr.
65/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 371/2005.

- Alineatul (3) a fost modificat prin art. I pct. 49 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 112. - (1) Pentru anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii se
poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative
specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore.



(2) Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de
repaus de 24 de ore.

Art. 113. - (1) Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în
cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, precum şi în cadrul săptămânii de lucru
comprimate va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul
angajatorului sau, în absenţa acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern.



(2) Programul de lucru inegal poate funcţiona numai dacă este specificat expres
în contractul individual de muncă.

Art. 114. - Programul de muncă şi modul de repartizare a acestuia pe zile sunt
aduse la cunoştinţă salariaţilor şi sunt afişate la sediul angajatorului.


Art. 115. - (1) Angajatorul poate stabili programe individualizate de muncă, cu
acordul sau la solicitarea salariatului în cauză, dacă această posibilitate este
prevăzută în contractele colective de muncă aplicabile la nivelul angajatorului
sau, în absenţa acestora, în regulamentele interne.

(2) Programele individualizate de muncă presupun un mod de organizare flexibil a
timpului de muncă.


(3) Durata zilnică a timpului de muncă este împărţită în două perioade: o
perioadă fixă în care personalul se află simultan la locul de muncă şi o
perioadă variabilă, mobilă, în care salariatul îşi alege orele de sosire şi de
plecare, cu respectarea timpului de muncă zilnic.


(4) Programul individualizat de muncă poate funcţiona numai cu respectarea
dispoziţiilor art. 109 şi 111.

Art. 116. - Angajatorul are obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă
prestate de fiecare salariat şi de a supune controlului inspecţiei muncii
această evidenţă ori de câte ori este solicitat.






SECŢIUNEA a 2-a

Munca suplimentară





Art. 117. - (1) Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă
săptămânal, prevăzută la art. 109, este considerată muncă suplimentară.


(2) Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu
excepţia cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii
producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident.


Art. 118. - (1) La solicitarea angajatorului salariaţii pot efectua muncă
suplimentară, cu respectarea prevederilor art. 111 sau 112, după caz.

(2) Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită potrivit prevederilor
art. 111 sau 112, după caz, este interzisă, cu excepţia cazului de forţă majoră

sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente
ori înlăturării consecinţelor unui accident.

__________

Articolul a fost modificat prin art. I pct. 50 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 119. - (1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în
următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia.


(2) În aceste condiţii salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru
orele prestate peste programul normal de lucru.

Art. 120. - (1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este
posibilă în termenul prevăzut de art. 119 alin. (1) în luna următoare, munca
suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu
corespunzător duratei acesteia.


(2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condiţiile prevăzute la alin.
(1), se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau,
după caz, al contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din
salariul de bază.

Art. 121. - Tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă

suplimentară.





SECŢIUNEA a 3-a

Munca de noapte





Art. 122. - (1) Munca prestată între orele 22,00-6,00 este considerată muncă de
noapte.


(11) Salariatul de noapte reprezintă, după caz:

a) salariatul care efectuează muncă de noapte cel puţin 3 ore din timpul său
zilnic de lucru;

b) salariatul care efectuează muncă de noapte în proporţie de cel puţin 30% din
timpul său lunar de lucru.


(2) Durata normală a timpului de lucru, pentru salariatul de noapte, nu va
depăşi o medie de 8 ore pe zi, calculată pe o perioadă de referinţă de maximum 3
luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul
săptămânal.

(21) Durata normală a timpului de lucru, pentru salariaţii de noapte a căror
activitate se desfăşoară în condiţii speciale sau deosebite de muncă, stabilite
potrivit dispoziţiilor legale, nu va depăşi 8 ore pe parcursul oricărei perioade
de 24 de ore, în care prestează muncă de noapte.


(3) Angajatorul care, în mod frecvent, utilizează munca de noapte este obligat
să informeze despre aceasta inspectoratul teritorial de muncă.

__________

Alineatul (11) a fost introdus prin art. I pct. 24 din O.U.G. nr. 55/2006.

- Alineatul (2) a fost modificat prin art. I pct. 25 din O.U.G. nr. 55/2006.

- Alineatul (21) a fost introdus prin art. I pct. 26 din O.U.G. nr. 55/2006.






Art. 123. - Salariaţii de noapte beneficiază:

a) fie de program de lucru redus cu o oră faţă de durata normală a zilei de
muncă, pentru zilele în care efectuează cel puţin 3 ore de muncă de noapte, fără

ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază;

b) fie de un spor la salariu de minimum 15% din salariul de bază pentru fiecare
oră de muncă de noapte prestată.


__________

Articolul a fost modificat prin art. I pct. 27 din O.U.G. nr. 55/2006.





Art. 124. - (1) Salariaţii care urmează să desfăşoare muncă de noapte în
condiţiile art. 122 alin. (11) sunt supuşi unui examen medical gratuit înainte
de începerea activităţii şi după aceea, periodic.


(2) Condiţiile de efectuare a examenului medical şi periodicitatea acestuia se
stabilesc prin regulament aprobat prin ordin comun al ministrului muncii şi
solidarităţii sociale şi al ministrului sănătăţii şi familiei.

(3) Salariaţii care desfăşoară muncă de noapte şi au probleme de sănătate
recunoscute ca având legătură cu aceasta vor fi trecuţi la o muncă de zi pentru
care sunt apţi.


__________

Alineatul (1) a fost modificat prin art. I pct. 28 din O.U.G. nr. 55/2006.





Art. 125. - (1) Tinerii care nu au împlinit vârsta de 18 ani nu pot presta muncă
de noapte.

(2) Femeile gravide, lăuzele şi cele care alăptează nu pot fi obligate să

presteze muncă de noapte.





SECŢIUNEA a 4-a

Norma de muncă





Art. 126. - Norma de muncă exprimă cantitatea de muncă necesară pentru
efectuarea operaţiunilor sau lucrărilor de către o persoană cu calificare
corespunzătoare, care lucrează cu intensitate normală, în condiţiile unor
procese tehnologice şi de muncă determinate. Norma de muncă cuprinde timpul
productiv, timpul pentru întreruperi impuse de desfăşurarea procesului
tehnologic, timpul pentru pauze legale în cadrul programului de muncă.


Art. 127. - Norma de muncă se exprimă, în funcţie de caracteristicile procesului
de producţie sau de alte activităţi ce se normează, sub formă de norme de timp,
norme de producţie, norme de personal, sferă de atribuţii sau sub alte forme
corespunzătoare specificului fiecărei activităţi.


Art. 128. - Normarea muncii se aplică tuturor categoriilor de salariaţi.

Art. 129. - (1) Normele de muncă se elaborează de către angajator, conform
normativelor în vigoare, sau, în cazul în care nu există normative, normele de
muncă se elaborează de către angajator cu acordul sindicatului ori, după caz, al
reprezentanţilor salariaţilor.


(11) În cazul unui dezacord cu privire la normele de muncă, părţile vor apela la
arbitrajul unui terţ ales de comun acord.

(2) În situaţia în care normele de muncă nu mai corespund condiţiilor tehnice în
care au fost adoptate sau nu asigură un grad complet de ocupare a timpului
normal de muncă, acestea vor fi supuse unei reexaminări.


(3) Procedura de reexaminare, precum şi situaţiile concrete în care poate
interveni se stabilesc prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin
regulamentul intern.

__________

Alineatul (1) a fost modificat prin art. I pct. 51 din O.U.G. nr. 65/2005.

- Alineatul (11) a fost modificat prin art. I pct. 52 din O.U.G. nr. 65/2005.






CAPITOLUL II

Repausuri periodice






SECŢIUNEA 1

Pauza de masă şi repausul zilnic





Art. 1291. - Perioada de repaus reprezintă orice perioadă care nu este timp de
muncă.


__________

Articolul a fost introdus prin art. I pct. 29 din O.U.G. nr. 55/2006.





Art. 130. - (1) În cazurile în care durata zilnică a timpului de muncă este mai
mare de 6 ore, salariaţii au dreptul la pauză de masă şi la alte pauze, în
condiţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin
regulamentul intern.


(2) Tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de o pauză de masă de cel
puţin 30 de minute, în cazul în care durata zilnică a timpului de muncă este mai
mare de 4 ore şi jumătate.


(3) Pauzele, cu excepţia dispoziţiilor contrare din contractul colectiv de muncă
aplicabil şi din regulamentul intern, nu se vor include în durata zilnică
normală a timpului de muncă.

Art. 131. - (1) Salariaţii au dreptul între două zile de muncă la un repaus care
nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive.


(2) Prin excepţie, în cazul muncii în schimburi, acest repaus nu poate fi mai
mic de 8 ore între schimburi.

Art. 1311. - (1) Muncă în schimburi reprezintă orice mod de organizare a
programului de lucru, potrivit căruia salariaţii se succed unul pe altul la
acelaşi post de muncă, potrivit unui anumit program, inclusiv program rotativ,
şi care poate fi de tip continuu sau discontinuu, implicând pentru salariat
necesitatea realizării unei activităţi în intervale orare diferite în raport cu
o perioadă zilnică sau săptămânală, stabilită prin contractul individual de
muncă.


(2) Salariat în schimburi reprezintă orice salariat al cărui program de lucru se
înscrie în cadrul programului de muncă în schimburi.

__________

Articolul a fost introdus prin art. I pct. 30 din O.U.G. nr. 55/2006.





SECŢIUNEA a 2-a

Repausul săptămânal






Art. 132. - (1) Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de
regulă sâmbăta şi duminica.

(2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă şi duminică ar prejudicia
interesul public sau desfăşurarea normală a activităţii, repausul săptămânal
poate fi acordat şi în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă

aplicabil sau prin regulamentul intern.

(3) În situaţia prevăzută la alin. (2) salariaţii vor beneficia de un spor la
salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin
contractul individual de muncă.

(4) În situaţii de excepţie zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat,
după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăşi 14 zile
calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă şi cu acordul
sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor.


(5) Salariaţii al căror repaus săptămânal se acordă în condiţiile alin. (4) au
dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite potrivit art. 120 alin. (2).

__________

Alineatul (4) a fost modificat prin art. I pct. 31 din O.U.G. nr. 55/2006.





Art. 133. - (1) În cazul unor lucrări urgente, a căror executare imediată este
necesară pentru organizarea unor măsuri de salvare a persoanelor sau bunurilor
angajatorului, pentru evitarea unor accidente iminente sau pentru înlăturarea
efectelor pe care aceste accidente le-au produs asupra materialelor,
instalaţiilor sau clădirilor unităţii, repausul săptămânal poate fi suspendat
pentru personalul necesar în vederea executării acestor lucrări.


(2) Salariaţii al căror repaus săptămânal a fost suspendat în condiţiile alin.
(1) au dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite potrivit art. 120 alin. (2).






SECŢIUNEA a 3-a

Sărbătorile legale






Art. 134. - (1) Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:

- 1 şi 2 ianuarie;

- prima şi a doua zi de Paşti;


- 1 mai;

- 1 decembrie;

- prima şi a doua zi de Crăciun;

- 2 zile pentru fiecare dintre cele două sărbători religioase anuale, declarate
astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru
persoanele aparţinând acestora.

(2) Acordarea zilelor libere se face de către angajator.


Art. 135. - Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate
pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul
asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu
produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.

Art. 136. - Prevederile art. 134 nu se aplică în locurile de muncă în care
activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie
sau specificului activităţii.


Art. 137. - (1) Salariaţilor care lucrează în unităţile prevăzute la art. 135,
precum şi la locurile de muncă prevăzute la art. 136 li se asigură compensarea
cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.

(2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere,
salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de
un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază

corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Art. 138. - Prin contractul colectiv de muncă aplicabil se pot stabili şi alte
zile libere.





CAPITOLUL III

Concediile





SECŢIUNEA 1


Concediul de odihnă anual şi alte concedii ale salariaţilor





Art. 139. - (1) Dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor
salariaţilor.

(2) Dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni,
renunţări sau limitări.


Art. 140. - (1) Durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile
lucrătoare.

(2) Durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabileşte prin contractul
colectiv de muncă aplicabil, este prevăzută în contractul individual de muncă şi
se acordă proporţional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.


(3) Sărbătorile legale în care nu se lucrează, precum şi zilele libere plătite
stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil nu sunt incluse în durata
concediului de odihnă anual.

(4) Abrogat.

__________

Alineatul (4) a fost modificat prin art. I pct. 53 din O.U.G. nr. 65/2005.






Art. 141. - (1) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), efectuarea concediului în anul
următor este permisă numai în cazurile expres prevăzute de lege sau în cazurile
prevăzute în contractul colectiv de muncă aplicabil.


(3) Angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârşitul anului
următor, tuturor salariaţilor care într-un an calendaristic nu au efectuat
integral concediul de odihnă la care aveau dreptul.

(4) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în
cazul încetării contractului individual de muncă.


Art. 142. - Salariaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase sau
vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap şi tinerii în vârstă de până
la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puţin 3 zile
lucrătoare.


Art. 143. - (1) Efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei
programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea
sindicatului sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, pentru programările
colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programările individuale.
Programarea se face până la sfârşitul anului calendaristic pentru anul următor.



(2) Prin programările colective se pot stabili perioade de concediu care nu pot
fi mai mici de 3 luni pe categorii de personal sau locuri de muncă.

(3) Prin programare individuală se poate stabili data efectuării concediului
sau, după caz, perioada în care salariatul are dreptul de a efectua concediul,
perioadă care nu poate fi mai mare de 3 luni.

(4) În cadrul perioadelor de concediu stabilite conform alin. (2) şi (3)
salariatul poate solicita efectuarea concediului cu cel puţin 60 de zile
anterioare efectuării acestuia.


(5) În cazul în care programarea concediilor se face fracţionat, angajatorul
este obligat să stabilească programarea astfel încât fiecare salariat să
efectueze într-un an calendaristic cel puţin 15 zile lucrătoare de concediu
neîntrerupt.

Art. 144. - Salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă

în perioada în care a fost programat, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute
de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.


Art. 145. - (1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de
o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază,
indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada
respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.


(2) Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor
salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care
este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.

(3) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel
puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.


__________

Alineatele (1) şi (2) au fost modificate prin art. I pct. 54 din O.U.G. nr.
65/2005.





Art. 146. - (1) Concediul de odihnă poate fi întrerupt, la cererea salariatului,
pentru motive obiective.

(2) Angajatorul poate rechema salariatul din concediul de odihnă în caz de forţă
majoră sau pentru interese urgente care impun prezenţa salariatului la locul de
muncă. În acest caz angajatorul are obligaţia de a suporta toate cheltuielile
salariatului şi ale familiei sale, necesare în vederea revenirii la locul de
muncă, precum şi eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a
întreruperii concediului de odihnă.


Art. 147. - (1) În cazul unor evenimente familiale deosebite, salariaţii au
dreptul la zile libere plătite, care nu se includ în durata concediului de
odihnă.

(2) Evenimentele familiale deosebite şi numărul zilelor libere plătite sunt
stabilite prin lege, prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin
regulamentul intern.

Art. 148. - (1) Pentru rezolvarea unor situaţii personale salariaţii au dreptul
la concedii fără plată.


(2) Durata concediului fără plată se stabileşte prin contractul colectiv de
muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.





SECŢIUNEA a 2-a

Concediile pentru formare profesională






Art. 149. - (1) Salariaţii au dreptul să beneficieze, la cerere, de concedii
pentru formare profesională.

(2) Concediile pentru formare profesională se pot acorda cu sau fără plată.

Art. 150. - (1) Concediile fără plată pentru formare profesională se acordă la
solicitarea salariatului, pe perioada formării profesionale pe care salariatul o
urmează din iniţiativa sa.


(2) Angajatorul poate respinge solicitarea salariatului numai cu acordul
sindicatului sau, după caz, cu acordul reprezentanţilor salariaţilor şi numai
dacă absenţa salariatului ar prejudicia grav desfăşurarea activităţii.

Art. 151. - (1) Cererea de concediu fără plată pentru formare profesională

trebuie să fie înaintată angajatorului cu cel puţin o lună înainte de efectuarea
acestuia şi trebuie să precizeze data de începere a stagiului de formare
profesională, domeniul şi durata acestuia, precum şi denumirea instituţiei de
formare profesională.


(2) Efectuarea concediului fără plată pentru formare profesională se poate
realiza şi fracţionat în cursul unui an calendaristic, pentru susţinerea
examenelor de absolvire a unor forme de învăţământ sau pentru susţinerea
examenelor de promovare în anul următor în cadrul instituţiilor de învăţământ
superior, cu respectarea condiţiilor stabilite la alin. (1).


Art. 152. - (1) În cazul în care angajatorul nu şi-a respectat obligaţia de a
asigura pe cheltuiala sa participarea unui salariat la formare profesională în
condiţiile prevăzute de lege, salariatul are dreptul la un concediu pentru
formare profesională, plătit de angajator, de până la 10 zile lucrătoare sau de
până la 80 de ore.

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) indemnizaţia de concediu va fi stabilită

conform art. 145.

(3) Perioada în care salariatul beneficiază de concediul plătit prevăzut la
alin. (1) se stabileşte de comun acord cu angajatorul. Cererea de concediu
plătit pentru formare profesională va fi înaintată angajatorului în condiţiile
prevăzute la art. 151 alin. (1).

__________


Alineatul (1) a fost modificat prin art. I pct. 55 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 153. - Durata concediului pentru formare profesională nu poate fi dedusă
din durata concediului de odihnă anual şi este asimilată unei perioade de muncă
efectivă în ceea ce priveşte drepturile cuvenite salariatului, altele decât
salariul.






TITLUL IV

Salarizarea





CAPITOLUL I

Dispoziţii generale





Art. 154. - (1) Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în
baza contractului individual de muncă.


(2) Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare
salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.

(3) La stabilirea şi la acordarea salariului este interzisă orice discriminare
pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă,
apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine
socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori
activitate sindicală.


Art. 155. - Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile,
precum şi alte adaosuri.

Art. 156. - Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale
angajatorilor.

Art. 157. - (1) Salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/şi
colective între angajator şi salariaţi sau reprezentanţi ai acestora.


(2) Sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile
publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se
stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.


Art. 158. - (1) Salariul este confidenţial, angajatorul având obligaţia de a lua
măsurile necesare pentru asigurarea confidenţialităţii.


(2) În scopul promovării intereselor şi apărării drepturilor salariaţilor,
confidenţialitatea salariilor nu poate fi opusă sindicatelor sau, după caz,
reprezentanţilor salariaţilor, în strictă legătură cu interesele acestora şi în
relaţia lor directă cu angajatorul.






CAPITOLUL II

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată

__________

Titlul capitolului II a fost modificat prin art. I pct. 56 din O.U.G. nr.
65/2005.






Art. 159. - (1) Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată,
corespunzător programului normal de muncă, se stabileşte prin hotărâre a
Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor. În cazul în care
programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic,
salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de
bază minim brut pe ţară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal
de lucru aprobat.


(2) Angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul
individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe ţară.

(3) Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel
puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară. Aceste dispoziţii se aplică

şi în cazul în care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar
nu poate să îşi desfăşoare activitatea din motive neimputabile acestuia, cu
excepţia grevei.

(4) Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este adus la
cunoştinţă salariaţilor prin grija angajatorului.


Art. 160. - Pentru salariaţii cărora angajatorul, conform contractului colectiv
sau individual de muncă, le asigură hrană, cazare sau alte facilităţi, suma în
bani cuvenită pentru munca prestată nu poate fi mai mică decât salariul minim
brut pe ţară prevăzut de lege.






CAPITOLUL III

Plata salariului





Art. 161. - (1) Salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data
stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă

aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.

(2) Plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar, în
cazul în care această modalitate este prevăzută în contractul colectiv de muncă
aplicabil.

(3) Plata în natură a unei părţi din salariu, în condiţiile stabilite la art.
160, este posibilă numai dacă este prevăzută expres în contractul colectiv de
muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă.


(4) Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate
determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea
prejudiciului produs salariatului.

Art. 162. - (1) Salariul se plăteşte direct titularului sau persoanei
împuternicite de acesta.

(2) În caz de deces al salariatului, drepturile salariale datorate până la data
decesului sunt plătite, în ordine, soţului supravieţuitor, copiilor majori ai
defunctului sau părinţilor acestuia. Dacă nu există nici una dintre aceste
categorii de persoane, drepturile salariale sunt plătite altor moştenitori, în
condiţiile dreptului comun.


Art. 163. - (1) Plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată,
precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea
plăţii către salariatul îndreptăţit.

(2) Statele de plată, precum şi celelalte documente justificative se păstrează
şi se arhivează de către angajator în aceleaşi condiţii şi termene ca în cazul
actelor contabile, conform legii.


Art. 164. - (1) Nici o reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara
cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege.

(2) Reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât
dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost
constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.



(3) În cazul pluralităţii de creditori ai salariatului va fi respectată
următoarea ordine:

a) obligaţiile de întreţinere, conform Codului familiei;

b) contribuţiile şi impozitele datorate către stat;

c) daunele cauzate proprietăţii publice prin fapte ilicite;


d) acoperirea altor datorii.

(4) Reţinerile din salariu cumulate nu pot depăşi în fiecare lună jumătate din
salariul net.

Art. 165. - Acceptarea fără rezerve a unei părţi din drepturile salariale sau
semnarea actelor de plată în astfel de situaţii nu poate avea semnificaţia unei
renunţări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în
integralitatea lor, potrivit dispoziţiilor legale sau contractuale.


Art. 166. - (1) Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi
cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a
obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data
la care drepturile respective erau datorate.

(2) Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în
care intervine o recunoaştere din partea debitorului cu privire la drepturile
salariale sau derivând din plata salariului.





CAPITOLUL IV

Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale






Art. 167. - Constituirea şi utilizarea fondului de garantare pentru plata
creanţelor salariale se vor reglementa prin lege specială.

__________

Articolul a fost modificat prin art. I pct. 57 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 168. - Abrogat.

__________


Articolul a fost abrogat prin art. I pct. 58 din O.U.G. nr. 65/2005.





CAPITOLUL V

Protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al
unităţii sau al unor părţi ale acesteia





Art. 169. - (1) Salariaţii beneficiază de protecţia drepturilor lor în cazul în
care se produce un transfer al întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale
acesteia către un alt angajator, potrivit legii.


(2) Drepturile şi obligaţiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau
raport de muncă existent la data transferului, vor fi transferate integral
cesionarului.

(3) Transferul întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acesteia nu
poate constitui motiv de concediere individuală sau colectivă a salariaţilor de
către cedent ori de către cesionar.


Art. 170. - Cedentul şi cesionarul au obligaţia de a informa şi de a consulta,
anterior transferului, sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor cu
privire la implicaţiile juridice, economice şi sociale asupra salariaţilor,
decurgând din transferul dreptului de proprietate.





TITLUL V

Sănătatea şi securitatea în muncă






CAPITOLUL I

Reguli generale





Art. 171. - (1) Abrogat.

(2) Angajatorul are obligaţia să asigure securitatea şi sănătatea salariaţilor
în toate aspectele legate de muncă.


(3) Dacă un angajator apelează la persoane sau servicii exterioare, aceasta nu
îl exonerează de răspundere în acest domeniu.

(4) Obligaţiile salariaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu
pot aduce atingere responsabilităţii angajatorului.


(5) Măsurile privind securitatea şi sănătatea în muncă nu pot să determine, în
nici un caz, obligaţii financiare pentru salariaţi.

__________

Alineatul (1) a fost modificat prin art. I pct. 59 din O.U.G. nr. 65/2005.






Art. 172. - (1) Dispoziţiile prezentului titlu se completează cu dispoziţiile
legii speciale, ale contractelor colective de muncă aplicabile, precum şi cu
normele şi normativele de protecţie a muncii.

(2) Normele şi normativele de protecţie a muncii pot stabili:

a) măsuri generale de protecţie a muncii pentru prevenirea accidentelor de muncă

şi a bolilor profesionale, aplicabile tuturor angajatorilor;

b) măsuri de protecţie a muncii, specifice pentru anumite profesii sau anumite
activităţi;

c) măsuri de protecţie specifice, aplicabile anumitor categorii de personal;

d) dispoziţii referitoare la organizarea şi funcţionarea unor organisme speciale
de asigurare a securităţii şi sănătăţii în muncă.


Art. 173. - (1) În cadrul propriilor responsabilităţi angajatorul va lua
măsurile necesare pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor,
inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale, de
informare şi pregătire, precum şi pentru punerea în aplicare a organizării
protecţiei muncii şi mijloacelor necesare acesteia.


(2) La adoptarea şi punerea în aplicare a măsurilor prevăzute la alin. (1) se va
ţine seama de următoarele principii generale de prevenire:

a) evitarea riscurilor;

b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

c) combaterea riscurilor la sursă;

d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor
de muncă şi alegerea echipamentelor şi metodelor de muncă şi de producţie, în
vederea atenuării, cu precădere, a muncii monotone şi a muncii repetitive,
precum şi a reducerii efectelor acestora asupra sănătăţii;


e) luarea în considerare a evoluţiei tehnicii;

f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea
ce este mai puţin periculos;

g) planificarea prevenirii;

h) adoptarea măsurilor de protecţie colectivă cu prioritate faţă de măsurile de
protecţie individuală;


i) aducerea la cunoştinţă salariaţilor a instrucţiunilor corespunzătoare.

Art. 174. - (1) Angajatorul răspunde de organizarea activităţii de asigurare a
sănătăţii şi securităţii în muncă.


(2) În cuprinsul regulamentelor interne sunt prevăzute în mod obligatoriu reguli
privind securitatea şi sănătatea în muncă.

(3) În elaborarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă angajatorul se
consultă cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, precum şi
cu comitetul de securitate şi sănătate în muncă.


Art. 175. - Angajatorul are obligaţia să asigure toţi salariaţii pentru risc de
accidente de muncă şi boli profesionale, în condiţiile legii.

Art. 176. - (1) Angajatorul are obligaţia să organizeze instruirea angajaţilor
săi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.


(2) Instruirea se realizează periodic, prin modalităţi specifice stabilite de
comun acord de către angajator, împreună cu comitetul de securitate şi sănătate
în muncă şi cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor.


(3) Instruirea prevăzută la alin. (2) se realizează obligatoriu în cazul noilor
angajaţi, al celor care îşi schimbă locul de muncă sau felul muncii şi al celor
care îşi reiau activitatea după o întrerupere mai mare de 6 luni. În toate
aceste cazuri instruirea se efectuează înainte de începerea efectivă a
activităţii.


(4) Instruirea este obligatorie şi în situaţia în care intervin modificări ale
legislaţiei în domeniu.

Art. 177. - (1) Locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât să
garanteze securitatea şi sănătatea salariaţilor.


(2) Angajatorul trebuie să organizeze controlul permanent al stării
materialelor, utilajelor şi substanţelor folosite în procesul muncii, în scopul
asigurării sănătăţii şi securităţii salariaţilor.

(3) Angajatorul răspunde pentru asigurarea condiţiilor de acordare a primului
ajutor în caz de accidente de muncă, pentru crearea condiţiilor de
preîntâmpinare a incendiilor, precum şi pentru evacuarea salariaţilor în
situaţii speciale şi în caz de pericol iminent.


Art. 178. - (1) Pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă instituţia
abilitată prin lege poate dispune limitarea sau interzicerea fabricării,
comercializării, importului ori utilizării cu orice titlu a substanţelor şi
preparatelor periculoase pentru salariaţi.


(2) Inspectorul de muncă poate, cu avizul medicului de medicină a muncii, să
impună angajatorului să solicite organismelor competente, contra cost, analize
şi expertize asupra unor produse, substanţe sau preparate considerate a fi
periculoase, pentru a cunoaşte compoziţia acestora şi efectele pe care le-ar
putea produce asupra organismului uman.






CAPITOLUL II

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă





Art. 179. - (1) La nivelul fiecărui angajator se constituie un comitet de
securitate şi sănătate în muncă, cu scopul de a asigura implicarea salariaţilor
la elaborarea şi aplicarea deciziilor în domeniul protecţiei muncii.


(2) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie în cadrul
persoanelor juridice din sectorul public, privat şi cooperatist, inclusiv cu
capital străin, care desfăşoară activităţi pe teritoriul României.

Art. 180. - (1) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se organizează la
angajatorii persoane juridice la care sunt încadraţi cel puţin 50 de salariaţi.



(2) În cazul în care condiţiile de muncă sunt grele, vătămătoare sau
periculoase, inspectorul de muncă poate cere înfiinţarea acestor comitete şi
pentru angajatorii la care sunt încadraţi mai puţin de 50 de salariaţi.

(3) În cazul în care activitatea se desfăşoară în unităţi dispersate teritorial,
se pot înfiinţa mai multe comitete de securitate şi sănătate în muncă. Numărul
acestora se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil.


(4) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă coordonează măsurile de
securitate şi sănătate în muncă şi în cazul activităţilor care se desfăşoară

temporar, cu o durată mai mare de 3 luni.

(5) În situaţia în care nu se impune constituirea comitetului de securitate şi
sănătate în muncă, atribuţiile specifice ale acestuia vor fi îndeplinite de
responsabilul cu protecţia muncii numit de angajator.

Art. 181. - Componenţa, atribuţiile specifice şi funcţionarea comitetului de
securitate şi sănătate în muncă sunt reglementate prin ordin al ministrului
muncii şi solidarităţii sociale.






CAPITOLUL III

Protecţia salariaţilor prin servicii medicale





Art. 182. - Angajatorii au obligaţia să asigure accesul salariaţilor la
serviciul medical de medicină a muncii.


Art. 183. - (1) Serviciul medical de medicină a muncii poate fi un serviciu
autonom organizat de angajator sau un serviciu asigurat de o asociaţie
patronală.

(2) Durata muncii prestate de medicul de medicină a muncii se calculează în
funcţie de numărul de salariaţi ai angajatorului, potrivit legii.

Art. 184. - (1) Medicul de medicină a muncii este un salariat, atestat în
profesia sa potrivit legii, titular al unui contract de muncă încheiat cu un
angajator sau cu o asociaţie patronală.


(2) Medicul de medicină a muncii este independent în exercitarea profesiei sale.


Art. 185. - (1) Sarcinile principale ale medicului de medicină a muncii constau
în:

a) prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;

b) supravegherea efectivă a condiţiilor de igienă şi sănătate în muncă;


c) asigurarea controlului medical al salariaţilor atât la angajarea în muncă,
cât şi pe durata executării contractului individual de muncă.

(2) În vederea realizării sarcinilor ce îi revin medicul de medicină a muncii
poate propune angajatorului schimbarea locului de muncă sau a felului muncii
unor salariaţi, determinată de starea de sănătate a acestora.


(3) Medicul de medicină a muncii este membru de drept în comitetul de securitate
şi sănătate în muncă.

Art. 186. - (1) Medicul de medicină a muncii stabileşte în fiecare an un program
de activitate pentru îmbunătăţirea mediului de muncă din punct de vedere al
sănătăţii în muncă pentru fiecare angajator.


(2) Elementele programului sunt specifice pentru fiecare angajator şi sunt
supuse avizării comitetului de securitate şi sănătate în muncă.

Art. 187. - Prin lege specială vor fi reglementate atribuţiile specifice, modul
de organizare a activităţii, organismele de control, precum şi statutul
profesional specific al medicilor de medicină a muncii.






TITLUL VI

Formarea profesională





CAPITOLUL I

Dispoziţii generale





Art. 188. - (1) Formarea profesională a salariaţilor are următoarele obiective
principale:


a) adaptarea salariatului la cerinţele postului sau ale locului de muncă;

b) obţinerea unei calificări profesionale;

c) actualizarea cunoştinţelor şi deprinderilor specifice postului şi locului de
muncă şi perfecţionarea pregătirii profesionale pentru ocupaţia de bază;


d) reconversia profesională determinată de restructurări socioeconomice;

e) dobândirea unor cunoştinţe avansate, a unor metode şi procedee moderne,
necesare pentru realizarea activităţilor profesionale;

f) prevenirea riscului şomajului;

g) promovarea în muncă şi dezvoltarea carierei profesionale.


(2) Formarea profesională şi evaluarea cunoştinţelor se fac pe baza standardelor
ocupaţionale.

Art. 189. - Formarea profesională a salariaţilor se poate realiza prin
următoarele forme:

a) participarea la cursuri organizate de către angajator sau de către furnizorii
de servicii de formare profesională din ţară sau din străinătate;


b) stagii de adaptare profesională la cerinţele postului şi ale locului de
muncă;

c) stagii de practică şi specializare în ţară şi în străinătate;

d) ucenicie organizată la locul de muncă;


e) formare individualizată;

f) alte forme de pregătire convenite între angajator şi salariat.

Art. 190. - (1) Angajatorii au obligaţia de a asigura participarea la programe
de formare profesională pentru toţi salariaţii, după cum urmează:


a) cel puţin o dată la 2 ani, dacă au cel puţin 21 de salariaţi;

b) cel puţin o dată la 3 ani, dacă au sub 21 de salariaţi.


(2) Cheltuielile cu participarea la programele de formare profesională,
asigurată în condiţiile alin. (1), se suportă de către angajatori.

__________

Articolul a fost modificat prin art. I pct. 60 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 191. - (1) Angajatorul persoană juridică care are mai mult de 20 de
salariaţi elaborează anual şi aplică planuri de formare profesională, cu
consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.


(2) Planul de formare profesională elaborat conform prevederilor alin. (1)
devine anexă la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.

(3) Salariaţii au dreptul să fie informaţi cu privire la conţinutul planului de
formare profesională.

__________


Alineatele (1) şi (2) au fost modificate prin art. I pct. 61 din O.U.G. nr.
65/2005.





Art. 192. - Abrogat.

__________

Articolul a fost abrogat prin art. I pct. 62 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 193. - (1) Participarea la formare profesională poate avea loc la
iniţiativa angajatorului sau la iniţiativa salariatului.


(2) Modalitatea concretă de formare profesională, drepturile şi obligaţiile
părţilor, durata formării profesionale, precum şi orice alte aspecte legate de
formarea profesională, inclusiv obligaţiile contractuale ale salariatului în
raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea
profesională, se stabilesc prin acordul părţilor şi fac obiectul unor acte
adiţionale la contractele individuale de muncă.


__________

Articolul a fost modificat prin art. I pct. 63 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 194. - (1) În cazul în care participarea la cursurile sau stagiile de
formare profesională este iniţiată de angajator, toate cheltuielile ocazionate
de această participare sunt suportate de către acesta.

(2) În cazul în care, în condiţiile prevăzute la alin. (1), participarea la
cursurile sau stagiile de formare profesională presupune scoaterea parţială din
activitate, salariatul participant va beneficia de drepturi salariale astfel:



a) dacă participarea presupune scoaterea din activitate a salariatului pentru o
perioadă ce nu depăşeşte 25% din durata zilnică a timpului normal de lucru,
acesta va beneficia, pe toată durata formării profesionale, de salariul integral
corespunzător postului şi funcţiei deţinute, cu toate indemnizaţiile, sporurile

şi adaosurile la acesta;

b) dacă participarea presupune scoaterea din activitate a salariatului pentru o
perioadă mai mare de 25% din durata zilnică a timpului normal de lucru, acesta
va beneficia de salariul de bază şi, după caz, de sporul de vechime.

(3) Dacă participarea la cursurile sau la stagiul de formare profesională

presupune scoaterea integrală din activitate, contractul individual de muncă al
salariatului respectiv se suspendă, acesta beneficiind de o indemnizaţie plătită
de angajator, prevăzută în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în
contractul individual de muncă, după caz.


(4) Pe perioada suspendării contractului individual de muncă în condiţiile
prevăzute la alin. (3), salariatul beneficiază de vechime la acel loc de muncă,
această perioadă fiind considerată stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor
sociale de stat.


Art. 195. - (1) Salariaţii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de
formare profesională mai mare de 60 de zile în condiţiile art. 194 alin. (2)
lit. b) şi alin. (3) nu pot avea iniţiativa încetării contractului individual de
muncă o perioadă de cel puţin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau
stagiului de formare profesională.

(2) Durata obligaţiei salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului
care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, precum şi
orice alte aspecte în legătură cu obligaţiile salariatului, ulterioare formării
profesionale, se stabilesc prin act adiţional la contractul individual de muncă.



(3) Nerespectarea de către salariat a dispoziţiei prevăzute la alin. (1)
determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de
pregătirea sa profesională, proporţional cu perioada nelucrată din perioada
stabilită conform actului adiţional la contractul individual de muncă.


(4) Obligaţia prevăzută la alin. (3) revine şi salariaţilor care au fost
concediaţi în perioada stabilită prin actul adiţional, pentru motive
disciplinare, sau al căror contract individual de muncă a încetat ca urmare a
arestării preventive pentru o perioadă mai mare de 60 de zile, a condamnării
printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o infracţiune în legătură cu
munca lor, precum şi în cazul în care instanţa penală a pronunţat interdicţia de
exercitare a profesiei, temporar sau definitiv.


Art. 196. - (1) În cazul în care salariatul este cel care are iniţiativa
participării la o formă de pregătire profesională cu scoatere din activitate,
angajatorul va analiza solicitarea salariatului, împreună cu sindicatul sau,
după caz, cu reprezentanţii salariaţilor.

(2) Angajatorul va decide cu privire la cererea formulată de salariat potrivit
alin. (1), în termen de 15 zile de la primirea solicitării. Totodată angajatorul
va decide cu privire la condiţiile în care va permite salariatului participarea
la forma de pregătire profesională, inclusiv dacă va suporta în totalitate sau
în parte costul ocazionat de aceasta.


Art. 197. - Salariaţii care au încheiat un act adiţional la contractul
individual de muncă cu privire la formarea profesională pot primi în afara
salariului corespunzător locului de muncă şi alte avantaje în natură pentru
formarea profesională.





CAPITOLUL II


Contracte speciale de formare profesională organizată de angajator





Art. 198. - Sunt considerate contracte speciale de formare profesională
contractul de calificare profesională şi contractul de adaptare profesională.


Art. 199. - (1) Contractul de calificare profesională este cel în baza căruia
salariatul se obligă să urmeze cursurile de formare organizate de angajator
pentru dobândirea unei calificări profesionale.


(2) Pot încheia contracte de calificare profesională salariaţii cu vârsta minimă
de 16 ani împliniţi, care nu au dobândit o calificare sau au dobândit o
calificare ce nu le permite menţinerea locului de muncă la acel angajator.

(3) Contractul de calificare profesională se încheie pentru o durată cuprinsă

între 6 luni şi 2 ani.

Art. 200. - (1) Pot încheia contracte de calificare profesională numai
angajatorii autorizaţi în acest sens de Ministerul Muncii şi Solidarităţii
Sociale şi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

(2) Procedura de autorizare, precum şi modul de atestare a calificării
profesionale se stabilesc prin lege specială.


Art. 201. - (1) Contractul de adaptare profesională se încheie în vederea
adaptării salariaţilor debutanţi la o funcţie nouă, la un loc de muncă nou sau
în cadrul unui colectiv nou.

(2) Contractul de adaptare profesională se încheie o dată cu încheierea
contractului individual de muncă sau, după caz, la debutul salariatului în
funcţia nouă, la locul de muncă nou sau în colectivul nou, în condiţiile legii.



Art. 202. - (1) Contractul de adaptare profesională este un contract încheiat pe
durată determinată, ce nu poate fi mai mare de un an.

(2) La expirarea termenului contractului de adaptare profesională salariatul
poate fi supus unei evaluări în vederea stabilirii măsurii în care acesta poate
face faţă funcţiei noi, locului de muncă nou sau colectivului nou în care
urmează să presteze munca.


Art. 203. - (1) Formarea profesională la nivelul angajatorului prin intermediul
contractelor speciale se face de către un formator.

(2) Formatorul este numit de angajator dintre salariaţii calificaţi, cu o
experienţă profesională de cel puţin 2 ani în domeniul în care urmează să se
realizeze formarea profesională.


(3) Un formator poate asigura formarea, în acelaşi timp, pentru cel mult 3
salariaţi.

(4) Exercitarea activităţii de formare profesională se include în programul
normal de lucru al formatorului.

Art. 204. - (1) Formatorul are obligaţia de a primi, de a ajuta, de a informa şi
de a îndruma salariatul pe durata contractului special de formare profesională
şi de a supraveghea îndeplinirea atribuţiilor de serviciu corespunzătoare
postului ocupat de salariatul în formare.


(2) Formatorul asigură cooperarea cu alte organisme de formare şi participă la
evaluarea salariatului care a beneficiat de formare profesională.





CAPITOLUL III

Contractul de ucenicie la locul de muncă






Art. 205. - (1) Ucenicia la locul de muncă se organizează în baza contractului
de ucenicie.

(2) Contractul de ucenicie la locul de muncă este contractul individual de muncă
de tip particular, în temeiul căruia:

a) angajatorul persoană juridică sau persoană fizică se obligă ca, în afara
plăţii unui salariu, să asigure formarea profesională a ucenicului într-o
meserie potrivit domeniului său de activitate;


b) ucenicul se obligă să se formeze profesional şi să muncească în subordinea
angajatorului respectiv.

(3) Contractul de ucenicie la locul de muncă se încheie pe durată determinată.



__________

Articolul a fost modificat prin art. I pct. 64 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 206. - Abrogat.

__________

Articolul a fost abrogat prin art. I pct. 65 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 207. - (1) Persoana încadrată în muncă în baza unui contract de ucenicie
are statut de ucenic.


(2) Ucenicul beneficiază de dispoziţiile aplicabile celorlalţi salariaţi, în
măsura în care ele nu sunt contrare celor specifice statutului său.

__________

Articolul a fost modificat prin art. I pct. 66 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 208. - Abrogat.


__________

Articolul a fost abrogat prin art. I pct. 67 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 209 - Abrogat.

__________

Articolul a fost abrogat prin art. I pct. 68 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 210. - Abrogat.

__________


Articolul a fost abrogat prin art. I pct. 69 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 211. - Abrogat.

__________

Articolul a fost abrogat prin art. I pct. 70 din O.U.G. nr. 65/2005.





Art. 212. - Abrogat.

__________

Articolul a fost abrogat prin art. I pct. 71 din O.U.G. nr. 65/2005.






Art. 213. - Organizarea, desfăşurarea şi controlul activităţii de ucenicie se
reglementează prin lege specială.

__________

Articolul a fost modificat prin art. I pct. 72 din O.U.G. nr. 65/2005.





TITLUL VII


Dialogul social





CAPITOLUL I

Dispoziţii generale





Art. 214. - Pentru asigurarea climatului de stabilitate şi pace socială, prin
lege sunt reglementate modalităţile de consultări şi dialog permanent între
partenerii sociali.


Art. 215. - Consiliul Economic şi Social este instituţie publică de interes
naţional, tripartită, autonomă, constituită în scopul realizării dialogului
social la nivel naţional.

Art. 216. - În cadrul ministerelor şi prefecturilor funcţionează, în condiţiile
legii, comisii de dialog social, cu caracter consultativ, între administraţia
publică, sindicate şi patronat.






CAPITOLUL II

Sindicatele





Art. 217. - (1) Sindicatele sunt persoane juridice independente, fără scop
patrimonial, constituite în scopul apărării şi promovării drepturilor colective
şi individuale, precum şi a intereselor profesionale, economice, sociale,
culturale şi sportive ale membrilor lor.


(2) Condiţiile şi procedura de dobândire a personalităţii juridice de către
organizaţiile sindicale se reglementează prin lege specială.

(3) Organizaţiile sindicale au dreptul de a-şi reglementa prin statutele proprii
modul de organizare, asociere şi gestiune, cu condiţia ca statutele să fie
adoptate printr-o procedură democratică, în condiţiile legii.


Art. 218. - Sindicatele participă prin reprezentanţii proprii, în condiţiile
legii, la negocierea şi încheierea contractelor colective de muncă, la tratative
sau acorduri cu autorităţile publice şi cu patronatele, precum şi în structurile
specifice dialogului social.

Art. 219. - Sindicatele se pot asocia în mod liber, în condiţiile legii, în
federaţii, confederaţii sau uniuni teritoriale.

Art. 220. - Exerciţiul dreptului sindical al salariaţilor este recunoscut la
nivelul tuturor angajatorilor, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor
garantate prin Constituţie şi în conformitate cu dispoziţiile prezentului cod şi
ale legilor speciale.


Art. 221. - (1) Este interzisă orice intervenţie a autorităţilor publice de
natură a limita drepturile sindicale sau a le împiedica exercitarea lor legală.


(2) Este interzis, de asemenea, orice act de ingerinţă al patronilor sau al
organizaţiilor patronale, fie direct, fie prin reprezentanţii sau membrii lor,
în constituirea organizaţiilor sindicale sau în exercitarea drepturilor lor.

Art. 222. - La cererea membrilor lor, sindicatele pot să îi reprezinte pe
aceştia în cadrul conflictelor de drepturi.


Art. 223. - (1) Reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale sindicatelor
li se asigură protecţia legii contra oricăror forme de condiţionare,
constrângere sau limitare a exercitării funcţiilor lor.

(2) Pe toată durata exercitării mandatului, precum şi pe o perioadă de 2 ani de
la încetarea acestuia reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale
sindicatelor nu pot fi concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana
salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce ţin de
îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii din unitate.


(3) Alte măsuri de protecţie a celor aleşi în organele de conducere ale
sindicatelor sunt prevăzute în legi speciale şi în contractul colectiv de muncă
aplicabil.





CAPITOLUL III

Reprezentanţii salariaţilor






Art. 224. - (1) La angajatorii la care sunt încadraţi mai mult de 20 de
salariaţi şi dacă nici unul nu este membru de sindicat, interesele acestora pot
fi promovate şi apărate de reprezentanţii lor, aleşi şi mandataţi special în
acest scop.

(2) Reprezentanţii salariaţilor sunt aleşi în cadrul adunării generale a
salariaţilor, cu votul a cel puţin jumătate din numărul total al salariaţilor.



(3) Reprezentanţii salariaţilor nu pot să desfăşoare activităţi ce sunt
recunoscute prin lege exclusiv sindicatelor.

Art. 225. - (1) Pot fi aleşi ca reprezentanţi ai salariaţilor salariaţii care au
împlinit vârsta de 21 de ani şi care au lucrat la angajator cel puţin un an fără

întrerupere.

(2) Condiţia vechimii prevăzute la alin. (1) nu este necesară în cazul alegerii
reprezentanţilor salariaţilor la angajatorii nou-înfiinţaţi.

(3) Numărul de reprezentanţi aleşi ai salariaţilor se stabileşte de comun acord
cu angajatorul, în raport cu numărul de salariaţi ai acestuia.


(4) Durata mandatului reprezentanţilor salariaţilor nu poate fi mai mare de 2
ani.

Art. 226. - Reprezentanţii salariaţilor au următoarele atribuţii principale:

a) să urmărească respectarea drepturilor salariaţilor, în conformitate cu
legislaţia în vigoare, cu contractul colectiv de muncă aplicabil, cu contractele
individuale de muncă şi cu regulamentul intern;


b) să participe la elaborarea regulamentului intern;

c) să promoveze interesele salariaţilor referitoare la salariu, condiţii de
muncă, timp de muncă şi timp de odihnă, stabilitate în muncă, precum şi orice
alte interese profesionale, economice şi sociale legate de relaţiile de muncă;



d) să sesizeze inspectoratul de muncă cu privire la nerespectarea dispoziţiilor
legale şi ale contractului colectiv de muncă aplicabil.

Art. 227. - Atribuţiile reprezentanţilor salariaţilor, modul de îndeplinire a
acestora, precum şi durata şi limitele mandatului lor se stabilesc în cadrul
adunării generale a salariaţilor, în condiţiile legii.


Art. 228. - Timpul alocat reprezentanţilor salariaţilor în vederea îndeplinirii
mandatului pe care l-au primit este de 20 de ore pe lună şi se consideră timp
efectiv lucrat, fiind salarizat corespunzător.

Art. 229. - Pe toată durata exercitării mandatului reprezentanţii salariaţilor
nu pot fi concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, pentru
necorespundere profesională sau pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului
pe care l-au primit de la salariaţi.






CAPITOLUL IV

Patronatul





Art. 230. - Patronul, denumit în prezentul cod angajator, este persoana juridică
înmatriculată sau persoana fizică autorizată potrivit legii, care administrează

şi utilizează capitalul, indiferent de natura acestuia, în scopul obţinerii de
profit în condiţii de concurenţă, şi care angajează muncă salariată.

Art. 231. - (1) Patronatele sunt organizaţii ale patronilor, autonome, fără

caracter politic, înfiinţate ca persoane juridice de drept privat, fără scop
patrimonial.

(2) Patronatele se pot constitui în uniuni, federaţii, confederaţii patronale
sau în alte structuri asociative.

Art. 232. - (1) Patronatele reprezintă, susţin şi apără interesele membrilor lor
în relaţiile cu autorităţile publice, cu sindicatele şi cu alte persoane
juridice şi fizice, în raport cu obiectul şi scopul lor de activitate, potrivit
propriilor statute şi în acord cu prevederile legii.


(2) La cererea membrilor lor, patronatele îi pot reprezenta pe aceştia în cazul
conflictelor de drepturi.

Art. 233. - Membrilor organelor de conducere alese ale patronatelor li se
asigură protecţia legii contra oricăror forme de discriminare, condiţionare,
constrângere sau limitare a exercitării funcţiilor lor.

Art. 234. - Patronatele sunt parteneri sociali în relaţiile colective de muncă,
participând, prin reprezentanţi proprii, la negocierea şi încheierea
contractelor colective de muncă, la tratative şi acorduri cu autorităţile
publice şi cu sindicatele, precum şi în structurile specifice dialogului social.



Art. 235. - (1) Constituirea şi funcţionarea asociaţiilor patronale, precum şi
exercitarea drepturilor şi obligaţiilor acestora sunt reglementate prin lege.


(2) Este interzisă orice intervenţie a autorităţilor publice de natură a limita
exercitarea drepturilor patronale sau a le împiedica exercitarea legală.


(3) Este interzis, de asemenea, orice act de ingerinţă al salariaţilor sau al
sindicatului, fie direct, fie prin reprezentanţii lor sau prin membrii
sindicatului, după caz, în constituirea asociaţiilor patronale sau în
exercitarea drepturilor lor.





TITLUL VIII

Contractele colective de muncă






Art. 236. - (1) Contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată în formă
scrisă între angajator sau organizaţia patronală, de o parte, şi salariaţi,
reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte,
prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum

şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.

(2) Negocierea colectivă este obligatorie, cu excepţia cazului în care
angajatorul are încadraţi mai puţin de 21 de salariaţi.

(3) La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă
părţile sunt egale şi libere.


(4) Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor
legale constituie legea părţilor.

Art. 237. - Părţile, reprezentarea acestora şi procedura de negociere şi de
încheiere a contractelor colective de muncă sunt stabilite potrivit legii.

Art. 238. - (1) Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să

stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele
colective de muncă încheiate la nivel superior.

(2) Contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească
drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de
muncă.

(3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare
la drepturile salariaţilor au un caracter minimal.


Art. 239. - Prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toţi
salariaţii, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizaţie
sindicală.

Art. 240. - (1) Contractele colective de muncă se pot încheia la nivelul
angajatorilor, al ramurilor de activitate şi la nivel naţional.

(2) Contractele colective de muncă se pot încheia şi la nivelul unor grupuri de
angajatori, denumite în continuare grupuri de angajatori.


Art. 241. - (1) Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum
urmează:

a) pentru toţi salariaţii angajatorului, în cazul contractelor colective de
muncă încheiate la acest nivel;

b) pentru toţi salariaţii încadraţi la angajatorii care fac parte din grupul de
angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;



c) pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ramura de activitate
pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;

d) pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ţară, în cazul
contractului colectiv de muncă la nivel naţional.


(2) La fiecare dintre nivelurile prevăzute la art. 240 se încheie un singur
contract colectiv de muncă.

Art. 242. - Contractul colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată,
care nu poate fi mai mică de 12 luni, sau pe durata unei lucrări determinate.


Art. 243. - (1) Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie
pentru părţi.


(2) Neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage
răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta.

Art. 244. - Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe
parcursul executării lui, în condiţiile legii, ori de câte ori părţile convin
acest lucru.

Art. 245. - Contractul colectiv de muncă încetează:


a) la împlinirea termenului sau la terminarea lucrării pentru care a fost
încheiat, dacă părţile nu convin prelungirea aplicării acestuia;

b) la data dizolvării sau lichidării judiciare a angajatorului;

c) prin acordul părţilor.

Art. 246. - Aplicarea contractului colectiv de muncă poate fi suspendată prin
acordul de voinţă al părţilor ori în caz de forţă majoră.


Art. 247. - În cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau
ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de
muncă încheiat la nivel superior.





TITLUL IX

Conflictele de muncă






CAPITOLUL I

Dispoziţii generale





Art. 248. - (1) Conflictul de muncă reprezintă orice dezacord intervenit între
partenerii sociali, în raporturile de muncă.

(2) Conflictele de muncă ce au ca obiect stabilirea condiţiilor de muncă cu
ocazia negocierii contractelor colective de muncă sunt conflicte referitoare la
interesele cu caracter profesional, social sau economic ale salariaţilor,
denumite conflicte de interese.


(3) Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau
îndeplinirea unor obligaţii decurgând din legi ori din alte acte normative,
precum şi din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte
referitoare la drepturile salariaţilor, denumite conflicte de drepturi.

Art. 249. - Procedura de soluţionare a conflictelor de muncă se stabileşte prin
lege specială.






CAPITOLUL II

Greva





Art. 250. - Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor
profesionale, economice şi sociale.

Art. 251. - (1) Greva reprezintă încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de
către salariaţi.


(2) Participarea salariaţilor la grevă este liberă. Nici un salariat nu poate fi
constrâns să participe sau să nu participe la o grevă.

(3) Limitarea sau interzicerea dreptului la grevă poate interveni numai în
cazurile şi pentru categoriile de salariaţi prevăzute expres de lege.


Art. 252. - Participarea la grevă, precum şi organizarea acesteia cu respectarea
legii nu reprezintă o încălcare a obligaţiilor salariaţilor şi nu pot avea drept
consecinţă sancţionarea disciplinară a salariaţilor grevişti sau a
organizatorilor grevei.


Art. 253. - Modul de exercitare a dreptului de grevă, organizarea, declanşarea
şi desfăşurarea grevei, procedurile prealabile declanşării grevei, suspendarea
şi încetarea grevei, precum şi orice alte aspecte legate de grevă se
reglementează prin lege specială.





TITLUL X


Inspecţia Muncii





Art. 254. - Aplicarea reglementărilor generale şi speciale în domeniul
relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă este supusă controlului
Inspecţiei Muncii, ca organism specializat al administraţiei publice centrale,
cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii şi Solidarităţii
Sociale.


Art. 255. - Inspecţia Muncii are în subordine inspectorate teritoriale de muncă,
organizate în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.

Art. 256. - Înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii sunt reglementate prin
lege specială.





TITLUL XI


Răspunderea juridică





CAPITOLUL I

Regulamentul intern





Art. 257. - Regulamentul intern se întocmeşte de către angajator, cu consultarea
sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz.


Art. 258. - Regulamentul intern cuprinde cel puţin următoarele categorii de
dispoziţii:

a) reguli privind protecţia, igiena şi securitatea în muncă în cadrul unităţii;


b) reguli privind respectarea principiului nediscriminării şi al înlăturării
oricărei forme de încălcare a demnităţii;


c) drepturile şi obligaţiile angajatorului şi al salariaţilor;

d) procedura de soluţionare a cererilor sau reclamaţiilor individuale ale
salariaţilor;

e) reguli concrete privind disciplina muncii în unitate;

f) abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile;


g) reguli referitoare la procedura disciplinară;

h) modalităţile de aplicare a altor dispoziţii legale sau contractuale
specifice.

Art. 259. - (1) Regulamentul intern se aduce la cunoştinţă salariaţilor prin
grija angajatorului şi îşi produce efectele faţă de salariaţi din momentul
încunoştinţării acestora.


(2) Obligaţia de informare a salariaţilor cu privire la conţinutul
regulamentului intern trebuie îndeplinită de angajator.

(3) Modul concret de informare a fiecărui salariat cu privire la conţinutul
regulamentului intern se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil
sau, după caz, prin conţinutul regulamentului intern.


(4) Regulamentul intern se afişează la sediul angajatorului.

Art. 260. - Orice modificare ce intervine în conţinutul regulamentului intern
este supusă procedurilor de informare prevăzute la art. 259.

Art. 261. - (1) Orice salariat interesat poate sesiza angajatorul cu privire la
dispoziţiile regulamentului intern, în măsura în care face dovada încălcării
unui drept al său.


(2) Controlul legalităţii dispoziţiilor cuprinse în regulamentul intern este de
competenţa instanţelor judecătoreşti, care pot fi sesizate în termen de 30 de
zile de la data comunicării de către angajator a modului de soluţionare a
sesizării formulate potrivit alin. (1).

Art. 262. - (1) Întocmirea regulamentului intern la nivelul fiecărui angajator
se realizează în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a
prezentului cod.


(2) În cazul angajatorilor înfiinţaţi după intrarea în vigoare a prezentului
cod, termenul de 60 de zile prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data
dobândirii personalităţii juridice.





CAPITOLUL II

Răspunderea disciplinară






Art. 263. - (1) Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul
de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte
ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.


(2) Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă
într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care
acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de
muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile
legale ale conducătorilor ierarhici.


Art. 264. - (1) Sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în
cazul în care salariatul săvârşeşte o abatere disciplinară sunt:

a) avertismentul scris;

b) suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate
depăşi 10 zile lucrătoare;


c) retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în
care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile;


d) reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;

e) reducerea salariului de bază şi/sau, după caz, şi a indemnizaţiei de
conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;


f) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

(2) În cazul în care, prin statute profesionale aprobate prin lege specială, se
stabileşte un alt regim sancţionator, va fi aplicat acesta.

Art. 265. - (1) Amenzile disciplinare sunt interzise.

(2) Pentru aceeaşi abatere disciplinară se poate aplica numai o singură

sancţiune.

Art. 266. - Angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport
cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere
următoarele:

a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită;


b) gradul de vinovăţie a salariatului;

c) consecinţele abaterii disciplinare;

d) comportarea generală în serviciu a salariatului;

e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.

Art. 267. - (1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia
celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte
de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.


(2) În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi
convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze
cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

(3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la
alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună

sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

(4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să
formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei
împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le
consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un
reprezentant al sindicatului al cărui membru este.


Art. 268. - (1) Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o
decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data
luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu
de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:



a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau
contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în
timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în
condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;


d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;

e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;

f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.


(3) Decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile
calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.

(4) Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în
caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau
reşedinţa comunicată de acesta.


(5) Decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele
judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data
comunicării.





CAPITOLUL III

Răspunderea patrimonială






Art. 269 - (1) Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor
răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în
care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul
îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

(2) În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta
se poate adresa cu plângere instanţelor judecătoreşti competente.


(3) Angajatorul care a plătit despăgubirea îşi va recupera suma aferentă de la
salariatul vinovat de producerea pagubei, în condiţiile art. 270 şi următoarele.


Art. 270. - (1) Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi
principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse
angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.


(2) Salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţa majoră sau de alte
cauze neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se
încadrează în riscul normal al serviciului.

Art. 271. - (1) Când paguba a fost produsă de mai mulţi salariaţi, cuantumul
răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu măsura în care a contribuit la
producerea ei.


(2) Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi
determinată, răspunderea fiecăruia se stabileşte proporţional cu salariul său
net de la data constatării pagubei şi, atunci când este cazul, şi în funcţie de
timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar.

Art. 272. - (1) Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este
obligat să o restituie.


(2) Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau şi care nu mai pot fi
restituite în natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era
îndreptăţit, este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea
bunurilor sau serviciilor în cauză se stabileşte potrivit valorii acestora de la
data plăţii.

Art. 273. - (1) Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reţine în rate
lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză din partea
angajatorului la care este încadrată în muncă.


(2) Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fără a putea
depăşi împreună cu celelalte reţineri pe care le-ar avea cel în cauză, jumătate
din salariul respectiv.

Art. 274. - (1) În cazul în care contractul individual de muncă încetează
înainte ca salariatul să îl fi despăgubit pe angajator şi cel în cauză se
încadrează la un alt angajator ori devine funcţionar public, reţinerile din
salariu se fac de către noul angajator sau noua instituţie ori autoritate
publică, după caz, pe baza titlului executoriu transmis în acest scop de către
angajatorul păgubit.


(2) Dacă persoana în cauză nu s-a încadrat în muncă la un alt angajator, în
temeiul unui contract individual de muncă ori ca funcţionar public, acoperirea
daunei se va face prin urmărirea bunurilor sale, în condiţiile Codului de
procedură civilă.

Art. 275. - În cazul în care acoperirea prejudiciului prin reţineri lunare din
salariu nu se poate face într-un termen de maximum 3 ani de la data la care s-a
efectuat prima rată de reţineri, angajatorul se poate adresa executorului
judecătoresc în condiţiile Codului de procedură civilă.






CAPITOLUL IV

Răspunderea contravenţională





Art. 276. - (1) Constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele
fapte:


a) nerespectarea dispoziţiilor privind garantarea în plată a salariului minim
brut pe ţară, cu amendă de la 300 lei la 2.000 lei;

b) încălcarea de către angajator a prevederilor art. 34 alin. (5), cu amendă de
la 300 lei la 1.000 lei;

c) împiedicarea sau obligarea, prin ameninţări ori prin violenţe, a unui
salariat sau a unui grup de salariaţi să participe la grevă ori să muncească în
timpul grevei, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei;


d) stipularea în contractul individual de muncă a unor clauze contrare
dispoziţiilor legale, cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;

e) primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de
muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 1.500 lei la 2.000 lei pentru
fiecare persoană identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 100.000 lei;



f) încălcarea de către angajator a prevederilor art. 134 şi 137, cu amendă de la
5.000 lei la 10.000 lei;

g) încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 135, cu amendă de la 5.000 lei la
20.000 lei;

h) nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară, cu amendă de la 1.500
lei la 3.000 lei;


i) nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, cu
amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei;

j) neacordarea indemnizaţiei prevăzute la art. 53 alin. (1), în cazul în care
angajatorul îşi întrerupe temporar activitatea cu menţinerea raporturilor de
muncă, cu amendă de la 1.500 lei la 5.000 lei;

k) încălcarea prevederilor legale referitoare la munca de noapte, cu amendă de
la 1.500 lei la 3.000 lei.


(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către
inspectorii de muncă.

(3) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) li se aplică dispoziţiile legislaţiei
în vigoare.

__________


Literele d) şi e) de la alin. (1) au fost modificate prin art. I pct. 73 din
O.U.G. nr. 65/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr.
371/2005.

- Literele h)-k) de la alin. (1) au fost introduse prin art. I pct. 74 din
O.U.G. nr. 65/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr.
371/2005.

- Literele a), b) şi c) de la alin. (1) au fost modificate prin art. I pct. 721
din O.U.G. nr. 65/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr.
371/2005.

- Literele f) şi g) de la alin. (1) au fost modificate prin art. I pct. 731 din
O.U.G. nr. 65/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr.
371/2005.





CAPITOLUL V

Răspunderea penală






Art. 277. - Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind plata
salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate
angajatorului de către partea interesată constituie infracţiune şi se pedepseşte
cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.

Art. 278. - Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind
reintegrarea în muncă a unui salariat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 1 an sau cu amendă.


Art. 279. - (1) În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 277 şi 278 acţiunea
penală se pune în mişcare la plângerea persoanei vătămate.

(2) Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.


Art. 280. - Abrogat.

__________

Articolul a fost abrogat prin art. 16 lit. b) din Legea nr. 241/2005.





Art. 2801. - Încadrarea în muncă a minorilor cu nerespectarea condiţiilor legale
de vârstă sau folosirea acestora pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea
prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani.


__________

Articolul a fost introdus prin art. I pct. 75 din O.U.G. nr. 65/2005.





TITLUL XII

Jurisdicţia muncii





CAPITOLUL I

Dispoziţii generale






Art. 281. - Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă
cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea
contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de
prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre
partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.

Art. 282. - Pot fi părţi în conflictele de muncă:


a) salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei
obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor
colective de muncă;

b) angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane juridice-, agenţii de muncă
temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o
muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod;


c) sindicatele şi patronatele;

d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor
speciale sau al Codului de procedură civilă.

Art. 283. - (1) Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi
formulate:


a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată
decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea,
modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;

b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat
decizia de sancţionare disciplinară;

c) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în
care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi
salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul
răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator;


d) pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită
constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor
clauze ale acestuia;

e) în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul
neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.


(2) În toate situaţiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este
de 3 ani de la data naşterii dreptului.





CAPITOLUL II

Competenţa materială şi teritorială






Art. 284. - (1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor
stabilite conform Codului de procedură civilă.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează
instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul
sau reşedinţa ori, după caz, sediul.






CAPITOLUL III

Reguli speciale de procedură





Art. 285. - Cauzele prevăzute la art. 281 sunt scutite de taxa judiciară de
timbru şi de timbrul judiciar.

Art. 286. - (1) Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se
judecă în regim de urgenţă.


(2) Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 15 zile.

(3) Procedura de citare a părţilor se consideră legal îndeplinită dacă se
realizează cu cel puţin 24 de ore înainte de termenul de judecată.


Art. 287. - Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta
fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.


Art. 288. - Administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgenţă,
instanţa fiind în drept să decadă din beneficiul probei admise partea care
întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia.


Art. 289. - Hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de
drept.

Art. 290. - Procedura de soluţionare a conflictelor de muncă se reglementează
prin lege specială.

Art. 291. - Dispoziţiile prezentului titlu se completează cu prevederile Codului
de procedură civilă.






TITLUL XIII

Dispoziţii tranzitorii şi finale





Art. 292. - Potrivit obligaţiilor internaţionale asumate de România, legislaţia
muncii va fi armonizată permanent cu normele Uniunii Europene, cu convenţiile şi
recomandările Organizaţiei Internaţionale a Muncii, cu normele dreptului
internaţional al muncii.


Art. 293. - România va realiza transpunerea, până la data aderării la Uniunea
Europeană, în legislaţia naţională a dispoziţiilor comunitare privind comitetul
european de întreprindere în unităţile de dimensiune comunitară, pe măsura
apariţiei şi dezvoltării în economie a unor astfel de întreprinderi, precum şi
pe cele privind detaşarea salariaţilor în cadrul furnizării de servicii.


Art. 294. - În sensul prezentului cod, prin salariaţi cu funcţie de conducere se
înţelege administratorii-salariaţi, inclusiv preşedintele consiliului de
administraţie dacă este şi salariat, directorii generali şi directorii,
directorii generali adjuncţi şi directorii adjuncţi, şefii compartimentelor de
muncă - divizii, departamente, secţii, ateliere, servicii, birouri -, precum şi
asimilaţii lor stabiliţi potrivit legii sau prin contractele colective de muncă

ori, după caz, prin regulamentul intern.

Art. 295. - (1) Dispoziţiile prezentului cod se întregesc cu celelalte
dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt
incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu
dispoziţiile legislaţiei civile.

(2) Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi acelor
raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în
măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este
incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.


Art. 296. - (1) Vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2008 se
probează cu carnetul de muncă.

(2) După data abrogării Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, cu
modificările ulterioare, vechimea în muncă stabilită până la data de 31
decembrie 2008 se reconstituie, la cererea persoanei care nu posedă carnet de
muncă, de către instanţa judecătorească competentă să soluţioneze conflictele de
muncă, pe baza înscrisurilor sau a altor probe din care să rezulte existenţa
raporturilor de muncă. Cererile de reconstituire formulate anterior datei
abrogării Decretului nr. 92/1976, cu modificările ulterioare, se vor soluţiona
potrivit dispoziţiilor acestui act normativ.


(3) Angajatorii care păstrează şi completează carnetele de muncă le vor elibera
titularilor în mod eşalonat, până la data de 30 iunie 2009, pe bază de
proces-verbal individual de predare-primire.

(4) Inspectoratele teritoriale de muncă ce deţin carnetele de muncă ale
salariaţilor le vor elibera până la data prevăzută la alin. (3), în condiţiile
stabilite prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei.



__________

Articolul a fost modificat prin art. I pct. 32 din O.U.G. nr. 55/2006.



Art. 297. - Pe data intrării în vigoare a prezentului cod cauzele privind
conflicte de muncă aflate pe rolul tribunalelor se judecă în continuare potrivit
dispoziţiilor procesuale aplicabile la data sesizării instanţelor.

Art. 298. - (1) Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 martie 2003.


(2) Pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă:

- Codul muncii al R.S.R., Legea nr. 10/1972, publicată în Buletinul Oficial,
Partea I, nr. 140 din 1 decembrie 1972, cu modificările şi completările
ulterioare;

- Legea nr. 1/1970 - Legea organizării şi disciplinei muncii în unităţile
socialiste de stat, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 27 din 27
martie 1970, cu modificările şi completările ulterioare;


- Decretul nr. 63/1981 privind modul de recuperare a unor pagube aduse avutului
obştesc, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17 din 25 martie 1981;

- Legea nr. 30/1990 privind angajarea salariaţilor în funcţie de competenţă,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 16 noiembrie
1990;

- Legea nr. 2/1991 privind cumulul de funcţii, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1 din 8 ianuarie 1991;

- Legea salarizării nr. 14/1991, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 32 din 9 februarie 1991, cu modificările şi completările
ulterioare;


- Legea nr. 6/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale
salariaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din
10 februarie 1992;

- Legea nr. 68/1993 privind garantarea în plată a salariului minim, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 15 octombrie 1993;

- Legea nr. 75/1996 privind stabilirea zilelor de sărbătoare legală în care nu
se lucrează, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din
17 iulie 1996, cu modificările şi completările ulterioare;


- art. 34 şi 35 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 19 mai 1998;


- orice alte dispoziţii contrare.

(3) Pe data de 1 ianuarie 2009 se abrogă dispoziţiile Decretului nr. 92/1976
privind carnetul de muncă, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 37 din
26 aprilie 1976, cu modificările ulterioare.

__________


Alineatul (3) a fost modificat prin art. I pct. 33 din O.U.G. nr. 55/2006.