1. Care este cea mai mare realizare personala de pana acum? Principala mea realizare profesională a fost că am reuşit, datorită ambiţiei şi seriozităţii mele, să avansez într-o companie mare şi sa fiu bine văzut de majoritatea persoanelor cu care am lucrat. 2. Care este cel mai mare esec profesional de pana acum? Cel mai mare eşec profesional de pâna acum a fost când a trebuit sa intru in somaj. 3. Unde va vedeti peste 5 ani? Peste 5 ani mă vad avansând într-o companie mare, acumulând şi o mai mare experienţă profesională. 4. Care este cel mai mare vis pe care-l aveti? Care este idealul dumneavoastra in cariera? Idealul meu în carieră este să lucrez într-o companie tânără dinamică şi văzută bine pe piaţa locurilor de muncă. 5. Care este jobul care credeti ca vi s-ar potrivi cel mai bine? Un job care să-mi permită să învăţ lucruri noi, în fiecare zi să fie o provocare pentru mine atribuţiile de serviciu şi să nu devină monotonie faptul că mă prezint la acel job. 6. Descrieti compania ideala in care ati dori sa lucrati? O companie tânără cu un personal dinamic și motivat. 7. Care este departamentul in care doriti sa lucrati ( aveti dreptul la o singura alegere )? Explicati de ce credeti ca sunteti potrivit si de ce ati facut aceasta alegere! Front Office - deoarece îmi place să interacţionez cu multe personae şi cred că experienţa în acest domeniu o dovedeşte 8. Detaliati personalitatea dumneavoastra ( hobbyuri, aspiratii, ce va motiveaza, stil de viata si lucru, etc ). Sunt o persoanã sociabilã, cãreia îi place sã lucreze în echipã, interesat de nou, cu capacitãţi de adaptare rapidã la condiţii de muncã diferite. Apreciez competenţa profesionalã, sunt deschis la activitãţi creative şi onorez cu profesionalism sarcinile de serviciu.Am conostinte solide in utilizarea calculatorului.Hobby-urile mele sunt: calculatoarele, muzica şi pescuitul. |