1. Care este cea mai mare realizare personala de pana acum? Munca de freelancer. Libertate si responsabilitate. 2. Care este cel mai mare esec profesional de pana acum? Nu mi-am pus intrebarea in felul acesta. Prefer sa ma-ntreb ce-as fi putut face mai bine in proiectele in care m-am implicat pana acum. Unul din raspunsuri este promptitudinea. Uneori am sacrificat un deadline pentru o munca de migala. Nu e intotdeauna o idee buna. 3. Unde va vedeti peste 5 ani? Sunt si raman freelancer. Imi doresc insa sa colaborez cu branduri mari, cu viziune si indrazneala. 4. Care este cel mai mare vis pe care-l aveti? Care este idealul dumneavoastra in cariera? Sa vad America. Si India. 5. Care este jobul care credeti ca vi s-ar potrivi cel mai bine? Freelance copywriter. 6. Descrieti compania ideala in care ati dori sa lucrati? Biroul meu intr-o camera cu geamuri mari, un macbook si o ceasca de cafea. Un caiet cu foi albe, un stilou si multe post-it-uri. 7. Care este departamentul in care doriti sa lucrati ( aveti dreptul la o singura alegere )? Explicati de ce credeti ca sunteti potrivit si de ce ati facut aceasta alegere! Advertising. Simt ca pot nascoci idei cu usurinta si am abilitatea de-a le comunica intr-un mod clar si prietenos. 8. Detaliati personalitatea dumneavoastra ( hobbyuri, aspiratii, ce va motiveaza, stil de viata si lucru, etc ). Imi place muzica. Mai nou ma simt bine ascultand jazz, mi se pare mai putin previzibil si imi ofera mereu surprize. Asta ma inspira cand lucrez, cu toate ca nu totdeauna agreez un fond sonor cand scriu.
Citesc destul de mult, nu din nevoia unui univers compensativ, ci pentru a intra in contact real cu cat mai multe minti luminate din lumea asta.
Ma motiveaza scopul unui proiect si munca bine platita. Lucrez cu placere pe gratis pentru un scop caritabil, dar in rest prefer sa nu accept lucrari sub un anumit buget. Nu de alta, dar stiu ca in scurt timp entuziasmul devine frustrare si asta se traduce intr-o munca mediocra.
Imi place viata de freelancer. Uneori ma gandesc ca n-as putea functiona altfel. Imi place sa-mi beau cafeaua in timp ce citesc update-uri pe Facebook, comentarii la articole din Dilema sau sa vad ceva dragut pe YouTube. Apoi scot netul si m-apuc de treaba. :) |